
Valentin Ceauşescu, apariţie rară la Gala Sportului Românesc
Valentin Ceauşescu, singurul fiu al dictatorilor Ceauşescu rămas în viaţă, a avut o apariţie rară în acest an, la Gala Sportului Românesc. Dictatorii Ceauşescu au avut trei copii, doi băieţi, Valentin şi Nicu şi o fată, Zoe. Nicu Ceauşescu a murit pe 26 septembrie 1996, la Viena, la 45 de ani. Suferea de ciroză. Zoe Ceauşescu, fiica dictatorilor Ceauşescu, a decedat pe 20 noiembrie 2006, la 57 de ani, din pricina unui cancer la plămâni.
Victor Piţurcă (69 de ani) a şocat după prezenţa lui Valentin Ceauşescu la acea gală. Piţurcă a comis un derapaj, numind gala ANS “panaramă” şi l-a catalogat pe Valentin Ceauşescu drept “cel mai valoros om” prezent acolo, în condiţiile în care în sală se aflau nume legendare ale sportului românesc, printre care Miodrag Belodedici, Ilie Năstase, Ladislau Boloni, Elisabeta Lipă, Simona Halep sau David Popovici.
„Repet, ca să fiu foarte bine înțeles: cel mai valoros om care a participat la acea panaramă de gală a fost Valentin Ceaușescu. Și știu ce vorbesc. Chiar l-am certat pe Loți Boloni. El nu are nicio vină că se numea Valentin Ceaușescu și că era fiul dictatorului. Sută la sută, Valentin nu a făcut niciodată nimic ilegal. El a avut un merit imens în acel parcurs, dincolo de valoarea noastră incontestabilă, ca jucători, ca echipă.
Ne-a făcut ca din punct de vedere psihic să fim la un nivel extrem de ridicat. Ne spunea mereu că ne putem bate cu Real Madrid, avea grijă să nu ne lipsească nimic. N-a avut niciodată niciun demers într-o altă direcție, alta decât spre corectitudine”, declara Victor Piţurcă pentru golazo.ro.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAmicale pentru formațiile din SuperLiga României! Ce au făcut UTA și Farul
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDinamo Kiev – U Cluj, LIVE VIDEO, 9 iulie, 20:00, DGS 1. Start în campania europeană pentru ”Studenți”
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăS-a terminat! Convins, după ML Vitebsk – Universitatea Craiova, în preliminariile Champions League: reacție de la Minsk!
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială, ziua 28 | Tot ce se întâmplă la turneul final. Joi încep sferturile. Programul complet
Europa League: Dinamo Kiev – ”U” Cluj, joi, 20:00, DGS 1 Media: Digi Sport...
De admin

You must be logged in to post a comment Login