-
Champions League: Atletico Madrid – Arsenal, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Champions League: PSG – Bayern Munchen, marți, 22:00, DGS 1
Clubul este acuzat că a beneficiat de ajutorul lui Gianluca Rocchi, președintele arbitrilor din Serie A și Serie B care ar fi făcut delegări favorabile pentru Inter și presiuni asupra arbitrilor să îi ajute pe milanezi, în sezoanele 2023/2024 și 2024/2025. Între timp, Rocchi s-a suspendat din funcție.
Gianluca Rocchi nu se va prezenta la prima audiere de joi
O primă audiere în acest caz este programată pentru ziua de joi, 30 aprilie, dar Gianluca Rocchi nu se va prezenta, după cum a anunțat avocatul său deja.
Antonio D’Avirro a transmis că nu a avut timp suficient pentru a-și pregăti dosarul în ciuda faptului că fostul președinte al arbitrilor ar fi vrut să fie prezent la audiere.
”Rocchi a vrut să apară, dar am decis să nu o facă pentru că, în acest moment, nu cunosc foarte bine dosarul anchetei preliminare și consider că nu sunt capabil să-mi desfășor eficient apărarea”, a spus avocatul lui Rocchi, potrivit tuttomercatoweb.com.
Gianluca Rocchi ar putea ajunge în închisoare! Inter riscă retrogradarea
În acest moment se presupune că Rocchi a fost în spatele selecţiei unui arbitru pentru meciurile Inter , deoarece era „apreciat de Inter”. De asemenea, este analizată decizia unui arbitru asistent video de a nu interveni atunci când un jucător de la Inter a lovit cu cotul un adversar într-un alt meci.
Rocchi este, de asemenea, acuzat că a exercitat presiuni asupra unui oficial VAR pentru a-l încuraja pe arbitru să verifice pe monitorul de pe marginea terenului o infracţiune de mână în timpul victoriei cu 1-0 a echipei Udinese asupra echipei Parma, în martie anul trecut.
Se susţine că arbitrul şi oficialul VAR decisese deja să nu acorde un penalty, dar s-au răzgândit, ceea ce a dus la marcarea singurului gol al meciului de către Florian Thauvin.
Este important de menționat că frauda sportivă este o infracţiune penală în Italia şi se pedepseşte cu până la 6 ani de închisoare.
Publicațiile AGI și La Stampa prezintă scenariile posibile. Dacă acuzațiile vor fi demonstrate, Inter ar putea pierde titlul din Serie A 2023/2024. Mai mult de atât, cel mai negru scenariu este retrogradarea formației lui Cristi Chivu în Serie B.
O situație similară s-a petrecut în fotbalul italian în 2006, când Juventus a fost retrogradată după un uriaș scandal de corupție în arbitraj.
Ce a spus Gianluca Rocchi, după ce s-a suspendat din funcție
Gianluca Rocch a declarat în comunicatul AIA următoarele:
”Această decizie dureroasă şi dificilă, luată împreună cu familia mea, are scopul de a permite desfăşurarea fără probleme a procesului judiciar, din care sunt sigur că voi ieşi nevătămat şi mai puternic decât înainte.
Marea mea dragoste pentru asociaţia mea şi simţul responsabilităţii faţă de rolul pe care îl deţin mă determină, mai presus de toate, să protejez un grup atât de important de sportivi, pe care nu doresc să-i afecteze în niciun fel circumstanţele mele.
Aştept evoluţii ulterioare, care sper să apară în curând pentru a-mi clarifica poziţia”.
Clasamentul din Serie A. Inter e aproape de titlu în primul sezon al lui Cristi Chivu pe banca echipei
Inter a remizat pe terenul celor de la Torino, scor 2-2, în etapa cu numărul 34 din Serie A, și este la un pas de Scudetto.
Formația antrenată de Cristi Chivu (45 de ani) poate câștiga, matematic, titlul de campioană din Serie A, dacă se va impune duminică, 3 mai, contra celor de la Parma.
În caz de victorie, Inter va fi campioană și va declanșa fiesta chiar pe teren propriu.
Partida, care se va juca pe Giuseppe Meazza, de la 21:45, va fi în direct la Digi Sport 3. Meciul se va vedea și din aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România, dar și în format Live Video&Score pe digisport.ro.
Etichete: inter , gianluca rocchi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMomentul care putea răsturna totul în finala Cupei României! Gică Craioveanu: ”Acolo s-a jucat”
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Coco Gauff, joi, 16:00, DGS 2 La Liga: Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăLazio – Inter 0-2, în finala Cupei Italiei: Cristi Chivu, uriaș! A reușit eventul cu milanezii
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Coco Gauff, joi, 16:00, DGS 2 La Liga: Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăIncidente după finala Cupei României: Tudor Băluță și soția lui, împinși pe scări de stewarzi! Reacția fotbalistului
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Coco Gauff, joi, 16:00, DGS 2 La Liga: Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăFilipe Coelho a făcut anunțul, după ce Universitatea Craiova a câștigat Cupa României: ”Ăsta e adevărul”
WTA Roma: Sorana Cîrstea – Coco Gauff, joi, 16:00, DGS 2 La Liga: Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login