Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește AS.ro pe Discover
Gloria Bistrița a făcut uitat eșecul usturător contra celor de la Metz în Liga Campionilor și s-a revanșat în fața propriilor suporteri, reușind să câștige disputa contra celor de la Odense, scor 29-27.
Gruparea antrenată de Carlos Viver a avut parte de un adversar dificil și care a ținut aproape pe tot parcursul partidei, până spre final, când bistrițencele au reușit desprinderea.
Gloria Bistrița – Odense 29-27
Gloria Bistrița a bifat duminică cel de-al doilea succes din grupele Ligii Campionilor la handbal feminin. Gruparea antrenată de Carlos Viver s-a impus pe teren propriu în disputa cu Odense, scor 29-27.
Prima repriză a fost una echilibrată, bistrițencele având un singur gol avans la pauză, iar situația s-a menținut la fel și în partea secundă, până spre final, când echipa gazdă a reușit desprinderea.
Cu această victorie, Gloria Bistrița a ajuns la cota 4 în actuala ediție de Liga Campionilor. Bistrițencele rămân la două puncte în spatele celor de la Metz și Gyor.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAudi A8, stop după 32 de ani. Care este viitorul?
Potrivit publicației germane Auto Motor und Sport, constructorul din Ingolstadt a oprit producția limuzinei...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăProtest la academia lui FCSB! Părinții au retras copiii de la antrenament, iar Mustață a intervenit și a prezentat imaginile controversate
Aproximativ 30 de familii au refuzat să-și lase copiii la antrenament, în semn de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDinamo pregătește transferuri pentru iarnă! Andrei Nicolescu a anunțat postul pe care ”câinii” vor să se întărească
Andrei Nicolescu, președintele clubului din Ștefan cel Mare, a vorbit despre planurile ”câinilor” pentru...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFormula 1 merge pe planul inițial! Ce se întâmplă cu ultimele curse ale sezonului, după tensiunile din Orientul Mijlociu
După mai multe săptămâni în care desfășurarea ultimelor două etape ale Formulei 1 a...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login