Bogdan Voina, președintele Federației Române de Handbal, l-a ales pe Sandu Iacob pentru a prelua banca tehnică a ”tricolorilor”.
Oficialii FRH au căutat o soluție pentru acest post, iar prima variantă a fost Filip Jicha, tehnicianul echipei germane THW Kiel.

De ce a picat varianta Filip Jicha
Bogdan Voina a purtat negocieri intense cu antrenorul ceh, care a câștigat Liga Campionilor în 2020 alături de Kiel. Jicha și-a arătat disponibilitatea pentru un posibil rol la cârma naționalei României, însă mutarea nu s-a concretizat.
Problemele contractuale ale tehnicianului cu formația germană au blocat discuțiile, conform Fanatik. În cele din urmă, FRH a renunțat la această variantă și s-a orientat către un antrenor român.
Sandu Iacob are 49 de ani și a fost internațional român. El a pregătit ultima dată echipa CSM Sighișoara, în 2024. De-a lungul carierei, a ocupat și funcția de selecționer al naționalei de tineret a României, dar și pe cea de antrenor al reprezentativei Georgiei.
Potrivit sursei citate, prezentarea oficială a noului selecționer ar putea avea loc luni sau marți, în cadrul unei conferințe de presă.
România, în fața unui calendar dificil
Sandu Iacob va avea foarte puțin timp la dispoziție pentru a pregăti echipa. România debutează în preliminariile Campionatului European din 2028 pe 5 noiembrie, împotriva Franței.
Mai mult, până pe 26 octombrie, FRH trebuie să trimită la EHF lista lărgită a jucătorilor pentru primele partide din preliminarii.
Astfel, noul selecționer va trebui să ia rapid primele decizii și să pregătească naționala pentru un debut dificil.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSorana Cîrstea și-a aflat traseul de la WTA Tokyo! Românca, la penultimul turneu din carieră
Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 17 WTA) se apropie de finalul unei cariere...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăIlie Dumitrescu, ”dat pe spate” după prima repriză la FCSB – Rapid: ”A făcut diferența”
FCSB a primit vizita Rapidului, pe Arena Națională, în derby-ul ”de foc” al etapei a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRecord în SuperLigă! Câți spectatori au fost la FCSB – Rapid
FCSB a primit vizita celor de la Rapid, în cadrul derby-ului rundei a 13-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRecord în SuperLigă! Câți spectatori au fost la FCSB – Rapid
FCSB a primit vizita celor de la Rapid, în cadrul derby-ului rundei a 13-a...
De admin


You must be logged in to post a comment Login