Gică Hagi a revenit pe banca tehnică a naționalei României după ce tricolorii au ratat o nouă calificare la Campionatul Mondial, iar ”Regele” va lucra astfel din nou îndeaproape cu fiul său.

Ianis a purtat numărul 10 și banderola de căpitan la primul meci din al doilea mandat al tatălui său, iar presiunea continuă să fie din ce în ce mai mare pe umerii fotbalistului de 27 de ani.
Florin Răducioiu: ”Ianis Hagi a arătat că are caracter și personalitate”
Întrebat cum crede că va reacționa acesta la venirea lui Hagi sr. pe banca tehnică, Florin Răducioiu a transmis că are încredere totală în jucătorul lui Alanyaspor.

”(n.r. Reporter: Crezi că vom vedea un alt Ianis Hagi acum, avându-l pe tatăl său selecționer?) Ianis poartă un nume foarte greu, dar a gestionat destul de bine presiunea acestui nume. Este clar că acum va exista și mai multă presiune asupra lui.
În același timp, cred că va avea și o motivație suplimentară. Sunt convins că va dori să demonstreze și mai mult. În plus, ajunge și la o maturitate superioară față de anii trecuți. Din punctul meu de vedere, această situație poate deveni un stimulent pentru el.

Până la urmă, totul trebuie demonstrat pe teren și în afara lui. Iar Ianis a arătat de multe ori că are caracter și personalitate. Un exemplu similar în fotbalul mare, cazul lui Diego Simeone și al fiului său la Atletico Madrid.
Sigur, acolo vorbim despre fotbal de club, despre 50-60 de meciuri pe sezon, în timp ce la națională sunt doar câteva meciuri decisive. Oricum, va continua să existe foarte multă curiozitate în jurul acestei relații tată-fiu la națională”, a comentat Florin Răducioiu.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJurnaliștii de la Bild n-au avut milă de Germania, după rușinea de la CM 2026. Caracterizare în 3 cuvinte
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNu s-au ferit de cuvinte, după eliminarea Germaniei de la Cupa Mondială: ”Dezamăgirea turneului”
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăNu s-a mai întâmplat de 50 de ani! Germania, moment dur după eliminarea de la CM 2026
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăI-a anunțat plecarea lui Julian Nagelsmann de la naționala Germaniei, după eliminarea de la Cupa Mondială: ”Ultimul meci”
Media: Digi Sport Special, marți, 18:00, DGS 1 Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS...
De admin


You must be logged in to post a comment Login