-
Media: Fotbal European, marți, 22:00, DGS 1
-
Media: Fotbal Club, marți, 18:00, DGS 1
Negocierile sunt în toi pentru ambele posturi, dar mai întâi cei de la Federația de Fotbal din Italia vor bate palma cu noul director sportiv, care este un nume legendar pentru fotbalul italian.
Paolo Maldini, noul director sportiv de la echipa națională a Italiei
Potrivit presei din Italia, citată de Tribuna, alesul noului președinte al federației este nimeni altul decât Paolo Maldini. Giovanni Malago l-a contactat personal și ar fi reușit să îl convingă să semneze.
Discuțiile s-ar afla în stadiu final și, dacă nu pică totul pe ultima sută de metri, Paolo Maldini va fi noul director sportiv al „Squadrei Azzurra”.
Legendarul fundaș central va avea rolul de liant între echipa națională, jucători și cluburile de care aparțin, iar astfel următorul selecționer va fi scutit și de această responsabilitate.
Inițial, Paolo Maldini era văzut în presa din Italia chiar ca următorul președinte al federației, dar în cele din urmă acest scenariu nu s-a mai materializat.
Ultima dată, fostul fotbalist în vârstă de 57 de ani a fost director tehnic la AC Milan, însă a fost dat afară în 2023, într-o mutare foarte controversată a patronului Gerry Cardinale.
Antonio Conte ar putea fi noul selecționer al Italiei, după dezastrul din preliminariile Cupei Mondiale
După ce a primit acordul verbal de la Paolo Maldini, următoarea mutare pregătită de Giovanni Malago este numirea unui nou selecționer.
Alesul este un alt nume uriaș din fotbalul italian: Antonio Conte, plecat de la Napoli la finalul acestui sezon.
Antrenorul în vârstă de 56 de ani a mai ocupat funcția și în perioada 2014 – 2016, când a condus „Squadra Azzurra” în 25 de meciuri, cu 14 victorii, 6 remize și 5 eșecuri.
Video cu rezumatul meciului Bosnia – Italia 1-1 (4-1 la loviturile de departajare)
Etichete: italia , antonio conte , paolo maldini
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAtacantul fan al lui AC Milan ”s-a dezlănțuit”! Concluzia italienilor, după Inter – Brugge 3-4: ”Noapte neagră”
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăItalienii s-au convins! Nota primită de Cristi Chivu, după 3-4 cu Brugge: ”L-a distrus! Trebuie să se gândească bine”
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGalatasaray – FC Barcelona 1-4 | Recital la Istanbul: Lamine Yamal a strălucit, iar VAR-ul a tăiat elanul turcilor
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAtletico – Man. United 2-0. Meci cu de toate la Madrid: gol în secunda 50, o eliminare și intervenții VAR
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login