
Edi Iordănescu a vorbit într-o intervenție telefonică despre posibilitatea de a reveni pe banca naționalei la un eventual baraj. Mircea Lucescu a declarat că va pleca dacă “tricolorii” nu vor încheia grupa de calificare pe primul loc, iar multe voci au început să vorbească despre o eventuală întoarcere a selecționerului de la EURO 2024.
Antrenorul Legiei Varșovia a fost “curtat” inclusiv de oficialii FRF, după ce “Il Luce” anunțase că partida cu Austria ar putea fi ultima pentru el ca manager al naționalei, în cazul unui eșec. Acum, după victoria contra liderului din Grupa H, Iordănescu a declarat că nu vrea să se concentreze doar pe proiectul clubului său din Polonia.
Edi Iordănescu nu revine la națională pentru baraj: “Nu există acest subiect”
Fostul selecționer a realizat o pararelă între situația în care s-a aflat chiar el și cea a lui Mircea Lucescu, criticat dur înainte de partida cu Austria pentru rezultatele din preliminarii. Astfel, Iordănescu este de părere că federația îl susține pe “Il Luce”, așa cum i s-a întâmplat și lui după ce a retrogradat în Liga Națiunilor înainte de a se califica la EURO 2024.
În ceea ce privește vocile care îl vor înapoi la națională, antrenorul Legiei este de părere că situația creată e una normală, deși nu va reveni pentru eventualele partide de baraj. În ciuda victoriei cu Austria, România mai are nevoie de două victorii și de un joc de rezultate extrem de favorabil pentru a încheia pe primul loc Grupa H, condiția ca Lucescu să mai rămână.
“Pentru mine acest subiect nu există, este de «no comment», nici măcar din punct de vedere teoretic nu pot să intru într-o astfel de discuție. Sunt un antrenor sub contract, toată concentrarea și atenția mea, energia mea, priceperea mea, le pun în slujba Legiei.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăGică Craioveanu, imaginile serii după Portugalia – Spania 0-1, ÎN DIRECT + ”În minutul 50 îl schimbam”
Tenis: ATP Iași, marți, 16:00, DGS 2 Turul Ciclist al Sibiului 2026 – Etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăRodri a fost întrebat despre câștigarea Cupei Mondiale 2026 și nu a stat pe gânduri
Tenis: ATP Iași, marți, 16:00, DGS 2 Turul Ciclist al Sibiului 2026 – Etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 13 minute în urmăLamine Yamal l-a văzut pe Cristiano Ronaldo în lacrimi! Gestul spaniolului, chiar în fața lui CR7
Tenis: ATP Iași, marți, 16:00, DGS 2 Turul Ciclist al Sibiului 2026 – Etapa...
De admin -
Alte Sporturi
/ 14 minute în urmăLIVE BLOG Cupa Mondială, ziua 26 | Portugalia – Spania 0-1. SUA – Belgia se joacă ACUM
Tenis: ATP Iași, marți, 16:00, DGS 2 Turul Ciclist al Sibiului 2026 – Etapa...
De admin

You must be logged in to post a comment Login