După o pauză de aproximativ doi ani și jumătate, antrenorul care a reușit să câștige Cupa Mondială alături de ”Panzere” în anul 2014, a mărturisit că este dispus să accepte o ofertă din vară și să-și reia activitatea pe banca tehnică.
Joachim Low: ”Un obiectiv pentru mine este Cupa Mondială din 2026. Nu m-ar interesa să o preiau pe Bayern Munchen”
Într-un interviu acordat nemților de la Bild, Joachim Low a mărturisit că își dorește să participe la Cupa Mondială din 2026. În acest caz, tehnicianul are șanse importante să ajungă în vara viitoare la o echipă națională, și nu la una de club.
”Nu sunt retras din fotbal, dar accept ceva doar dacă sunt sută la sută convins. Și, această ofertă nu a venit momentan. Un obiectiv pentru mine acum este Cupa Mondială din 2026. (…) Sunt cu adevărat deschis la asta începând cu vara următoare și apoi voi examina opțiunile disponibile”, a spus Joachim Low, conform Bild.
De asemenea, Joachim Low a mărturisit că, cel puțin pentru moment, nu va accepta nicio ofertă venită din Germania, deoarece își dorește o experiență în afara granițelor.
Mai mult, Low a spus că nu este tentat nici de o posibilă trecere a sa la campioana Bundesligii, Bayern Munchen.
”Probabil că Bayern nu este interesată de mine ca antrenor. Și nici pe mine nu m-ar interesa Bayern Munchen. Am fost mult timp selecționer la echipă națională a Germaniei și am spus întotdeauna că un post de antrenor aici, în Germania, este exclus pentru mine acum (…). Pentru mine nu este o motivație acum”, a mai spus Low.
În cariera sa de antrenor, la nivelul echipelor de club, Joachim Low le-a pregătit până acum pe Stuttgart (Germania), Fenerbahce (Turcia), Karlsruher (Germania), Adanaspor (Turcia), FC Tirol (Austria) și Austria Viena (Austria).
Însă, ulterior acestor experiențe, Joachim Low a devenit selecționerul Germaniei în vara anului 2006 și a stat la ”cârma” acestei selecționate timp de 15 ani, până în luna iulie 2021.
În acest interval de timp, Low a adunat 198 de prezențe pe banca ”Panzerelor” (125 de victorii, 39 de egaluri, 34 de înfrângeri) și a două trofee: Cupa Mondială 2014 din Brazilia și Cupa Confederațiilor 2017.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăPrimarul din Pitești a izbucnit la adresa jucătorilor lui FC Argeș: ”Orașul va avea și stadion, și echipă, cu voi sau fără voi!”
FC Argeș a pierdut sâmbătă seara meciul cu UTA Arad, scor 0-1, din etapa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăVictorie cu emoții pentru Farul! Constănțenii au învins-o pe Oțelul după un meci spectaculos, cu șapte goluri
Partida de la Ovidiu a început excelent pentru formația gazdă, care a profitat din...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 47 de minute în urmăCFR – Dinamo 0-0, ACUM, pe iAMsport.ro. Șumudică vrea să încurce liderul!
CFR – Dinamo. Echipele de start CFR Cluj (3-4-3): Vâlceanu – Gelashvii, Ignat, Pantalon...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFarul – Oţelul 4-3. Spectacol la Ovidiu, oaspeții au fost aproape de o revenire fantastică
Meciul Farul – Oţelul a fost în format LIVE SCORE pe AS.ro şi în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login