Connect with us

Alte Sporturi

Cristi Chivu, declarație surprinzătoare după remontada lui Inter: ”Dacă se termina 0-1…”

Inter a primit vizita celor de la Fiorentina în etapa a 8-a din Serie A și a fost la un pas să înregistreze prima înfrângere a sezonului.

Formația ”Viola” a deschis scorul în minutul 65, prin Jimenez, însă ”nerazzurrii” au întors rezultatul pe final, grație golurilor marcate de Thuram (90+1) și Zielinski (90+6, din penalty).

Foto 3/3

Astfel, campioana Italiei rămâne pe prima poziție în clasament, cu 22 de puncte, la egalitate cu Lazio, după șapte victorii și un rezultat de egalitate.

Cristi Chivu, după victoria lui Inter cu Fiorentina: „Nedreptățile nu ne-au descurajat”

La finalul meciului, Cristi Chivu s-a declarat mulțumit de prestația jucătorilor săi, pe care i-a felicitat pentru efortul depus.

Tehnicianul român a afirmat că ar fi avut aceeași părere despre evoluția echipei chiar și în cazul unei înfrângeri.

„(n.r. Despre penalty-ul executat de Zielinski) Mă gândeam la tot ceea ce am făcut astăzi. Am fost conduși după un șut de la 30 de metri, dar nu am nimic să le reproșez în ceea ce privește interpretarea jocului și calitatea prestației.

În cele din urmă, am fost răsplătiți, ne-am păstrat luciditatea și îi felicit pe băieții mei, care au dat totul până la capăt și au încercat să obțină victoria. Nu sunt meciuri ușoare, dar mă gândeam că sper să marcheze, pentru că meritam acest lucru. Chiar dacă meciul s-ar fi terminat 0-1, aș fi spus aceleași lucruri. Astăzi, toți băieții merită felicitările noastre.

Foto 2/3

Bonny, pentru că nu oferă repere clare adversarilor, în timp ce, cu Pio, fundașilor centrali le era mai ușor. Am ales să aducem mai mult dinamism de ambele părți, dar nu reușeam să deblocăm meciul. Am creat ocazii și știam că trebuia să jucăm pe flancuri și să lărgim puțin jocul.

Trebuia să ocupăm mai bine careul, iar introducerea lui Lavelli a avut și acest scop. Am crezut în șansa noastră până la capăt. De multe ori, primești ceea ce demonstrezi pe teren. Nedreptățile nu ne-au descurajat și am continuat să încercăm să revenim în meci”, a declarat Cristi Chivu, potrivit Tuttomercatoweb.

„Până acum, ne-am descurcat destul de bine, cu excepția partidei cu Brugge”

Chivu a vorbit și despre capacitatea echipei sale de a reveni după ce este condusă, evidențiind importanța mentalității și a încrederii până la finalul partidei.

„(n.r. Ați recuperat 13 puncte în situații în care ați fost conduși. Cum explicați acest lucru?) Fotbalul așa este. Important este să nu te descurajezi și să-ți păstrezi aceeași mentalitate. De când am venit, am spus mereu că meciurile durează 90 de minute. Vreau să văd jucători care cred în șansa lor până la final, iar asta este ceea ce facem.

Nu mi se pare că este o problemă, așa cum se tot spune. Vor exista meciuri în care nu vom reuși să revenim, dar și meciuri în care vom conduce și vom fi egalați sau vom primi goluri. Până acum, ne-am descurcat destul de bine, cu excepția partidei cu Brugge”, a adăugat antrenorul român.


Adaugă iAMsport.ro ca sursă preferată în Google Sursa

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi