-
Europa League: Nice – Roma, miercuri, 22:00, DGS 1
-
Europa League: PAOK – Maccabi Tel Aviv, miercuri, 19:45, DGS 1
Trecut și pe la CFR Cluj pentru în prima jumătate a anului, Borbei s-a întors în Italia. Lecce, clubul de care aparține, l-a direcționat spre Foggia, echipă aflată acum în Serie C.
Rating 9,1 pentru Borbei după ce a închis poarta în fața lui Audace Cerignola
După 5 etape, Foggia este pe poziția a 14-a în Grupa C din Serie C. Are o victorie, două egaluri și două înfrângeri până acum. În ultima rundă, a făcut 0-0 pe terenul lui Audace Cerignola. Borbei s-a remarcat. A fost omul meciului și, fără dubii, unul dintre cei mai buni jucători ai etapei. A fost „convocat” în formula ideală a săptămânii.
Ratingul calculat în urma prestației sale a fost de 9.1. Borbei a avut nu mai puțin de 7 intervenții importante. Cerignola n-a putut să treacă de el, cu toate că a avut un indice xG (goluri așteptate) de 2.01!
Alex Borbei a fost titular în toate etapele de la startul sezonului. A încasat 8 goluri, dar a reușit să păstreze poarta neatinsă în două rânduri.
Echipa etapei a 5-a din Serie C
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Etichete: alex borbei , alex borbei foggia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăRapid – FC Argeș LIVE TEXT (21:00). Giuleștenii pot urca pe primul loc în Liga 1. Echipele de start
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Rapid București primește vizita...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăZinedine Zidane a făcut anunțul: prima listă de convocări în calitate de selecționer al Franței. Cinci nume noi
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cu un nou selecționer...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAmbulanța a intrat pe teren înainte de UTA Arad – Sepsi. Ce s-a întâmplat
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFără dubii! Lamine Yamal ”l-a învins” pe Kylian Mbappe
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login