CFR Cluj și-a continuat seria de victorii în play-off după ce a învins-o pe Rapid în Giulești, scor 2-1, grație golurilor marcate de Zahovic (18′) și Cordea (35′ penalty).
În urma acestui rezultat, formația ardeleană a ajuns la 40 de puncte și a încheiat etapa a șaptea pe poziția a treia, în spatele celor de la U Cluj (42p) și Universitatea Craiova (45p).
Daniel Pancu, mulțumit de cele trei puncte cu Rapid: „Ne-am asigurat 99,99% prezența în primele patru”
La finalul meciului, prezent la flash-interviu, Daniel Pancu s-a arătat mulțumit de victorie, însă nu și-a iertat jucătorii pentru golul primit.
Totodată, ”Pancone” a numit ”echipa care merită să câștige SuperLiga” și a vorbit despre posibila sa revenire la Rapid.
„Vorbesc cu ei de o săptămână. A fost o greșeală individuală, am comis-o. Se putea termina rău, dar suntem fericiți. Ne-am asigurat 99,99% prezența în primele patru, adică cel puțin un loc de baraj pentru cupele europene.
Titlul este în joc. Avem meci direct cu Craiova, singura echipă pe care nu am reușit să o învingem. Craiova a făcut investiții în vară și s-a văzut. Este echipa care merită să câștige campionatul și cred că îl va câștiga.
Sunt recunoscător suporterilor Rapidului, sunt şase ani de când am plecat. Am spus că probabil într-o zi mă voi întoarce în acest loc, că am plecat nemeritat total. Echipa juca fotbal adevărat cu mine, ne dominam adversarii, dar au fost trei jocuri în care mingea n-a intrat în poartă şi s-a renunţat la mine, dar sunt convins că mă voi întoarce.
Mai devreme vorbeam cu un jucător și mi-a spus: ‘Mister, pune-mi toate greșelile pe video și împușcă-mă‘. Așa mi-a zis. Un titular mi-a zis, dar e oboseală mentală, e presiune și azi am făcut greșeli mari.
Dacă terminăm pe loc de Europa, contractul se prelungește automat. Cu jucătorii am o relație specială, îmi place. Mai sunt trei săptămâni și sperăm să terminăm campionatul mai demn. Nu fac calcule! Sper să dăm două goluri cu Craiova, iar mai departe să fie obiectivul îndeplinit”, a declarat Pancu.

Andrei Cordea, după victoria cu Rapid: „Vreau să îmi îndeplinesc obiectivul la CFR”
La finalul meciului, prezent la flash-interviu, Andrei Cordea s-a arătat mulțumit de victoria obținută în fața giuleștenilor.
„Am făcut o repriză bună, dar a doua repriză nu prea am jucat ce mi-am droit. Am făcut și o greșeală. Suntem fericiți că am reușit să câștigăm. Am crezut că fanii sunt contra lor și ne-am relaxat puțin, iar asta s-a văzut.
Rapid este un club mare, cu pretenții, își doreau să devină campioni, dar cred că sunt jucători foarte buni individuali. Cred că e vorba de neîncredere. Îmi doresc să prindă locul patru. M-am simțit bine în Giulești.
Voi fi prezent următorul meci. Au fost niște cârcei. Îmi continui munca și vreau să îmi îndeplinesc obiectivul aici, la CFR. Am văzut că a fost gol din ofsaid la Craiova și U Cluj a înscris în ultimele minute, dar vom încerca să ținem aproape”, a declarat Andrei Cordea, la Digi Sport.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSurpriză! Mircea Rednic este dorit pe bancă și poate reveni în fotbal
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFinala turneului „Ion Țiriac” Challenger se vede în direct la Digi Sport!
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFlorentin Petre a avertizat-o pe Dinamo: ”Se va simți. A fost cel mai bun”
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFCSB a pus banii pe masă pentru al doilea transfer al verii și a primit răspunsul
Media: Digi Sport Special, duminică, 19:30, DGS 1 Media: Fotbal European, duminică, 21:30, DGS...
De admin


You must be logged in to post a comment Login