Chiar dacă BYD a ajuns la a 8-a lună consecutivă cu un declin al vânzărilor pe piața internă, din pricina reglementărilor, a concurenței, dar și a nivelului înalt la care stabilise ștacheta în 2025, constructorul continuă să-și pună amprenta în piața mondială. Și aceasta pentru că în aprilie a avut o creștere de 70,9% pe piețele externe, iar în primele 4 luni a consemnat un avans de 59,8%.
Desigur, dacă tot am vorbit despre piață, modelele de volum sunt cele care atrag precum un magnet. Dar la capitolul imagine nu trebuie trecute cu vederea numeroasele sub-brand-uri luxury, între care Denza, Yangwang sau Fang Cheng Bao, cu propunerile lor speciale care, încet-încet, ajung și în Europa.
Iar dacă vorbim despre acest din urmă segment, este limpede că în vârful piramidei regăsim Yangwang, care pune accentul pe tehnologii avansate și performanțe. Și că nu-s vorbe-n vânt o demonstrează Yangwang U9 Xtreme. În septembrie anul trecut, poate vă mai aduceți aminte, a devenit cea mai rapidă mașină de producție din istorie, cu o viteză de top de 496,22 km/h. Iar câteva săptămâni mai târziu stabilea pe Nürburgring Nordschleife un timp de 6:59.157, un record pentru un model electric. Acum, același model mai bate un record.

Peste 3 milioane de dolari pentru Yangwang U9 Xtreme
În contextul în care producția mașinii bazate pe o arhitectură de 1.200 V și care livrează 2.977 CP este limitată la 30 de exemplare, poate că Yangwang U9 Xtreme nu este în adevăratul sens al cuvântului un model de producție. Mai degrabă, o serie limitată. Cu atât mai mult cu cât are la bază un U9 fără particula Xtreme. Dar nu acesta este subiectul nostru.
Către circa 3 milioane de dolari (20.000 de yuan) a fost prețul anunțat pentru fiecare dintre cele 30 de exemplare, de peste 10 ori mai mult decât varianta normală, care costă 265.000 de dolari. Dar și această limită a fost bătută cu prilejul Salonului de la Beijing, acolo unde a fost programată lansarea oficială. Și aceasta pentru că primul exemplar a fost comercializat, potrivit lui Li Yunfei, General Manager pentru branding și PR al BYD, cu o sumă mult mai mare. Proprietarul? Miliardarul Nick Politis, unul dintre cei mai bogați oameni din Australia.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 32 de secunde în urmă”Gunoiule! Blatistule!”. Suporterii giuleșteni l-au huiduit și l-au jignit pe fotbalistul Rapidului la meciul cu CFR + Pancu a călcat și el strâmb
Rapid avea să primească luni seară vizita celor de la CFR Cluj, în etapa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 36 de secunde în urmăHermannstadt a egalat în ultimele secunde, dar Dorinel nu s-a abținut: ”Nu se pot face asemenea greșeli!” + Niculescu: ”Trebuie să tragem cu dinții”
Unirea Slobozia a condus-o pe Hermannstadt cu 2-0, dar a fost egalată în ultimele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 39 de secunde în urmă3.000.000 de dolari pentru cel mai scump EV din istorie
Chiar dacă BYD a ajuns la a 8-a lună consecutivă cu un declin al...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 42 de secunde în urmăPancu a spus cine e ”echipa care ar trebui să câștige campionatul” + Cordea a numit cauza rezultatelor Rapidului: ”Cred că despre asta e vorba”
CFR Cluj și-a continuat seria de victorii în play-off după ce a învins-o pe...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login