Criza de la Rapid a continuat și la partida cu CFR Cluj. Ardelenii au venit în Giulești și au reușit să puncteze de două ori în primele 36 de minute, trăind însă periculos finalul de meci, în care gazdele au fost aproape de egalare.
Costel Gâlcă: ”Nu ne-au surprins cu nimic”
Al doilea gol al trupei din Grant nu a venit, astfel că oaspeții au obținut toate punctele și s-au apropiat din nou la cinci puncte de liderul Universitatea Craiova. La final, antrenorul Costel Gâlcă a comentat în termeni duri eșecul suferit.
”A fost ultima șansă, am avut o primă repriză slabă, nu ne-au surprins cu nimic, ne-au dat golul ca în alte meciuri, pe diagonală. Aveam în minte poate să începem cu Kramer la mijloc, dar am zis că poate e prea repede să facem această schimbare.
Comportamentul lui a fost foarte bun ca mijlocaș, am dat viteză jocului, am avut mai multe ocazii în repriza a doua. Am pierdut lupta la mijloc în prima repriză, nu am funcționat cum trebuie, multe pase greșite…
Adversarul a jucat mai simplu, pe mingea a doua, apoi a dezvoltat atacuri, dar acolo am avut de suferit. E normal să fie frustrați spectatorii, le-am dat speranțe că putem fi acolo, că putem să ne batem mai sus, pentru un loc de cupă europeană.
Am mai spus că la noi echilibrul s-a rupt după accidentarea lui Vulturar, acum avem 11 accidentați dacă nu mă înșel, nu știu cu cine jucăm la Cluj, să vedem dacă putem recupera dintre cei accidentați.
Trebuie să intri pe teren, să dai tot, să încerci să câștigi. Le-am spus și lor că nu putem să intrăm cu atâta frică, știu că e presiune în Giulești, dar nu putem așa. Trebuie să avem atitudine, personalitate, chiar dacă greșim”, a declarat Gâlcă.

Olimpiu Moruțan: ”Parcă nu mai suntem noi la meci”
Olimpiu Moruțan, unicul marcator al Rapidului, a oferit și el o serie de declarații, după ce a punctat pentru prima dată în tricoul echipei cu care a semnat în iarnă.
”Venim concentrați 100% la meci, dar parcă nu suntem noi la meci, nu reușim să ne ajutăm unul pe altul. M-am simțit bine în acest meci, știu că am meciuri mai bune, mai proaste, dar știu situația și trebuie să îmi revin.
Doar eu știu cât muncesc și încerc să dau ce am mai bun. Nu m-am bucurat de gol, sunt dezamăgit că nu am scos măcar un egal, nu mă ajută golul ăsta, îmi pare rău de rezultat.
Suntem jucători profesioniști, toți vrem să ieșim cu capul sus, mai avem șanse la un loc de Europa, mai rămâne să muncim, atât ne-a mai rămas. La meci parcă nu mai legăm nimic, nu știu de ce.
Suporterii sunt supărați și ei, e normal să fie, pentru că am câștigat un singur meci (n.r. în play-off), nu pot fi fericiți. Și azi au fost alături de noi la început de meci… dar ăsta e fotbalul.
Nu am mai trăit așa ceva (n.r. că le-au scandat ironic suporterii <<Campionii, campionii!>>), dar se întâmplă la fotbal”, a afirmat Moruțan.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 31 de secunde în urmă”Gunoiule! Blatistule!”. Suporterii giuleșteni l-au huiduit și l-au jignit pe fotbalistul Rapidului la meciul cu CFR + Pancu a călcat și el strâmb
Rapid avea să primească luni seară vizita celor de la CFR Cluj, în etapa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 35 de secunde în urmăHermannstadt a egalat în ultimele secunde, dar Dorinel nu s-a abținut: ”Nu se pot face asemenea greșeli!” + Niculescu: ”Trebuie să tragem cu dinții”
Unirea Slobozia a condus-o pe Hermannstadt cu 2-0, dar a fost egalată în ultimele...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 38 de secunde în urmă3.000.000 de dolari pentru cel mai scump EV din istorie
Chiar dacă BYD a ajuns la a 8-a lună consecutivă cu un declin al...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 41 de secunde în urmăPancu a spus cine e ”echipa care ar trebui să câștige campionatul” + Cordea a numit cauza rezultatelor Rapidului: ”Cred că despre asta e vorba”
CFR Cluj și-a continuat seria de victorii în play-off după ce a învins-o pe...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login