-
SuperLiga: Farul – Dinamo, miercuri, 20:30, DGS 1
-
SuperLiga: UTA Arad – CFR Cluj, miercuri, 18:00, DGS 1
Gruparea din ”Segunda” a sperat la o nouă minune, după 3-2 cu Real Madrid, în faza precedentă din competiția KO, dar ”s-a trezit” prea târziu și a plătit tribut și ratărilor.
- Meciul Albacete – Barcelona a putut fi urmărit și pe site-ul digisport.ro, cât și în aplicația Digi Sport, de abonații Digi România.
Albacete – Barcelona 1-2 | Lamine Yamal, gol de manual
Avertizată de eliminarea rivalilor, trupa lui Hansi Flick, formată din jucători mai puțin utilizați până acum, a început destul de bine partida, decisă să o tranșeze cât mai repede. Au fost însă minute cu ocazii la ambele porți, Rashford (7), respectiv Medina (9), dar până la urmă gruparea blaugrana a marcat.
După o fază de toată frumusețea, Lamine Yamal a deschis scorul, cu un șut la colțul lung, fără preluare, după o pasă a lui De Yong.
Gazdele nu au resimțit lovitura și Puertas a avut șansa de a egala înainte de pauză, dar nu a gestionat așa cum trebuie faza.
În repriza a doua, Alberto Gonzalez l-a trimis pe teren pe Jefte Betancor, ”călăul” Realului, dar și fostul atacant din SuperLiga, iar acesta a ratat șana de a fi iar erou.
Albacete – Barcelona 1-2 | Jefte, două ocazii mari și un gol anulat
După ce Araujo a majorat diferența, Jefte a ieșit la rampă. După ce a ratat două ocazii mari, minutul 63, când a trimis pe lângă vinclu și minutul 73, când a reluat cu capul peste portă, același Jefte a și marcat, minutul 83, numai că reușita i-a fost anulată pe motiv de ofsaid.
Până la urmă, gazdele au marcat, prin Javi Moreno (87), iar atmosfera a devenit electrizantă.
Oaspeții au forțat pe final și Torres a marcat al treilea gol al Barcelonei, dar nu a fost validat pe motiv de ofsaid. La faza imediat următoare, cei de la Albacete au ratat incredibil, astfel că s-a terminat 2-1 pentru Barcelona, echipă care a făcut pasul spre semifinalele Cupei Spaniei.
Albacete – Barcelona 1-2. Live Text
Min. 90+5. Final
Min. 90+1 – Mare ocazie Albacete! Cei de la Bercelona au respins de pe linia porții mingea expediată de Fran Gomez.
Min. 90 – Gol anulat Barcelona! Torres a marcat, cu o reluare din interiorul careului, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid.
Min. 87 – Goool Albacete, Javi Moreno! Fundașul dreapta a marcat, cu capul, din interiorul careului.
Min. 83 – Gol anulat Albacete! Jefte a marcat, până la urmă, dar reușita nu s-a validat, pe motiv de ofsaid.
Min. 73 – Ocazie Albacete! Același Jefte a ratat iar ocazia de a marca. De data asta, a trimis cu capul, din opt metri, poziție foarte bună, peste transversală.
Min. 63 – Ocazie Albacete! Jefte, fostul atacant din SuperLiga, a avut șansa de a reduce din scor, când a șutat de undeva de la 11 metri, după o acțiune personală, dar mingea a trecut puțin pe lângă vinclu.
Min. 56 – GOOOL Barcelona: 0-2, Araujo! A majorat diferența, după un corner de pe stânga, cu o lovitură de cap, pe colțul scurt.
Min. 47 – Ocazie Barcelona! Olmo a avut șansa de a majora diferența, însă s-a opus Bernabeu.
Min. 46 – A început repriza a doua.
Min. 45+4 – Pauză.
Min. 44 – Ocazie Albacete! Puertas a fost lansat în atac, dar nu a preluat cum trebuie și i-a permis lui Garcia să rețină.
Min. 39 – GOOOL Barcelona: 0-1, Lamine Yamal! Catalanii au recuperat un balon, în apropierea careului de 16 metri, au pasat foarte bine, mingea a ajuns la De Jong, acesta a pasat în lateral, de unde Lamal a reluat, din prima, la colțul lung.
Min. 9 – Ocazie Albacete! Medina i-a ”furat” mingea lui Lamine Yamalm, aproape de careul catalanilor, după care a șutat pe jos, dar Juan Garcia a reținut.
Min. 7 – Rashford a scăpat frontal spre poartă, a șutat, dar mingea s-a dus pe lângă bara din stânga porții lui Lizoain.
Min. 1 – A început partida. Lovitura de start le-a aparținut celor de la Albacete.
UPDATE Ora 21:45. Echipele de start
Albacete: Raul Lizoain, Lorenzo Aguado, Javi Moreno, Daniel Bernabeu, Carlos Neva, Ale Melendez, Javi Villar, Antonio Pacheco, Capi, Agus Medina, Antonio Puertas
Rezerve: Diego Marino, Jonathan Gomez, Jefte Betancor, Víctor Valverde, Fran Gamez, Jose Carlos Lazo, Samuel Obeng, Jesus Vallejo, Antonio Velilla.
Antrenor: Alberto Gonzalez
FC Barcelona: Joan Garcia, Joao Cancelo, Ronald Araujo, Eric Garcia, Gerard Martin, Lamine Yamal, Frenkie de Jong, Dani Olmo, Marc Bernal, Marcus Rashford, Robert Lewandowski
Rezerve: Wojciech Szczesny, Alejandro Balde, Pau Cubarsi, Ferran Torres, Fermin Lopez, Marc Casado, Roony Bardghji, Jules Kounde, Diego Kochen, Tomas Marques.
Antrenor: Hansi Flick
Albacete – Barcelona, în sferturile de finală ale Cupei Spaniei
Albacete, formație din La Liga 2 (locul 12), o înfruntă pe Barcelona în sferturile de finală ale Cupei Spaniei, după ce a produs surpriza în optimi, când a eliminat-o pe Real Madrid, scor 3-2.
La succesul neverosimil obținut de Albacete în fața lui Real Madrid a contribuit din plin Jefte Betancor (32 de ani), fostul atacant al lui CFR Cluj care a reușit ”o dublă” în poarta ”Galacticilor”.
Jefte Betancor a spus că acum Albacete, dacă va prinde o zi mare, o va putea elimina și pe Barcelona din Cupa Spaniei și să avanseze până în ”careul de ași” al competiției.
Însă, fostul jucător din SuperLigă a admis faptul că formația catalană este una foarte puternică și că este foarte greu de învins.
”Toate echipele sunt puternice, dar Barcelona este într-o formă excelentă. În acest moment, este una dintre cele mai bune echipe din lume, dacă nu chiar cea mai bună.
Pedri este la un alt nivel în toate aspectele jocului. Dar dacă ar trebui să aleg pe altcineva, aș spune Raphinha sau Lewandowski.
Dacă jucăm un meci perfect și Barça are o zi proastă, vom avea o șansă. Chiar și atunci, Barça are încă multă calitate, chiar dacă nu are o zi bună. Dar dacă suntem la fel de conectați ca până acum, vom avea șansele noastre”, a spus Jefte, citat de Mundo Deportivo.
Jefte Betancor a marcat nouă goluri și a furnizat un assist în 25 de meciuri jucate pentru Albacete în acest sezon.
În optimile de finală ale Cupei Spaniei, Barcelona a învins-o pe Racing Santander, scor 2-0.
Etichete: barcelona , cupa spaniei , albacete , video albacete barcelona
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 22 de minute în urmă“Văd să rămână și din vară”. Fostul coleg al lui Rădoi crede într-o “împăcare” între antrenor și Gigi Becali
Ruptura de la FCSB dintre Gigi Becali și Mirel Rădoi care l-ar fi convins...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăDINAMO – U CLUJ LIVE TEXT (21:00) Kopic vrea a treia victorie cu U Cluj din acest sezon. Echipele probabile
Raul Marian Oprut si Issouf Macalou in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 48 de minute în urmăNebunie la Campionatul Mondial 2026: New Jersey anunţă preţuri de 10 ori mai mari pentru biletele de transport
Biletele de transport public dus-întors pentru meciurile Cupei Mondiale din New Jersey vor costa...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmă“Sunt prea obosit să înțeleg”. Chivu a izbucnit în râs când a auzit ce întrebare a primit după Inter – Cagliari
Cristi Chivu a primit o întrebare extrem de complexă de la un jurnalist italian...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login