Connect with us

Alte Sporturi

Florin Maxim, după ce Corvinul a fost învinsă la scor de neprezentare de U Cluj: ”Asta îmi reproșez”

  • admin

U Cluj a învins-o pe Corvinul Hunedoara cu scorul de 3-0, vineri seara, pe stadionul ”Petre Libardi” din Petroşani, în etapa a 13-a a SuperLigii.

Toate golurile au fost marcate de atacantul bosniac Jovo Lukic (4, 81, 90). Primul a fost reuşit după o neînţelegere între Nicolae Pîrvulescu şi portarul Codruţ Sandu, al doilea pe contraatac din pasa lui Jug Stanojev, iar ultimul din centrarea jucătorului sârb.

Florin Maxim, după Corvinul – U Cluj 0-3: ”Dacă n-ai văzut meciul, poți spune că a fost o umilință”

Corvinul a dominat timp de aproape o oră jocul și a avut şansa egalării de mai multe ori, inclusiv o bară prin Antoniu Manolache (11).

La flash-interviu, Florin Maxim s-a declarat destul de mulțumit de modul în care a arătat jocul echipei sale, cu excepția unor erori care, în cele din urmă, au făcut diferența pe tabelă.

Antrenorul Corvinului a transmis că-și reproșează că s-a grăbit cu cele două schimbări efectuate la pauză, Goodlad și Ribeiro, în locul lui Roger și Albu.

”Dacă n-ai văzut meciul, poți spune că a fost o umilință. Trebuie să învățăm, tot mă văd nevoit să repet acest lucru, e păcat. Trebuie să fim mai ancorați în prima ligă. În Liga 2, făceam la fel, dar aici ne pedepsesc adversarii. E de râs cumva, dar trebuie să le remediem, a fost un joc bun, o primă repriză bună.

U Cluj a fost o echipă care a primit multe goluri. Noi am dat în bară, pe lângă… Au suferit cu noi, au stat jos și ne-au prins pe contre. Noi n-am făcut niciun fault, din cornerul nostru duceau mingea până la poarta noastră. (n.r. Ce vă reproșați?) Poate m-am grăbit cu cele două schimbări de la pauză.

Florin Maxim, antrenorul Corvinului, după eșecul cu U Cluj: ”Asta îmi reproșez”

Nu neapărat au jucat slab Roger și Albu, dar n-au jucat mult timp, avem și meciul de marți, Sergio (n.r. Ribeiro) făcuse un meci bun, Goodlad venise după un gol. Asta îmi reproșez, poate i-am introdus gândindu-mă la sentimentele lor. Ne odihnim și vom avea un meci de Cupă intens. Vorbeam de calitate. Rapid, la fel, a făcut un meci de așteptare, ne-a prins pe ce am pregătit.

Acum, am discutat să ieșim om la om în Lukic și Mendy, știam că o să facă preluare Lukic, trebuia să-l urmărim. Noi ne retrăgeam. Jucătorii de calitate te simt. Noi trebuie să ducem antrenamentele în joc, pentru că nu e nimic diferit. Nu putem da vina doar pe ultimul.

Portarul e ultimul, dar greșeala e colectivă. Am greșit cu toții. Poate și în momentul în care colegul tău e în luptă cu atacantul, nu ieși, e o regulă nescrisă. Sunt un antrenor care mă aprind, le-am spus unele lucruri și la pauză, și la final”, a declarat Maxim.

  • Fundaşul Iulian Cristea (U Cluj) a bifat meciul cu numărul 300 în SuperLigă, competiţie în care a debutat pe 27 iulie 2014, în meciul FC Botoşani – Gaz Metan 0-3. Cristea a mai jucat, pe lângă Gaz Metan, la FCSB şi Rapid.

VIDEO Rezumat Corvinul – U Cluj 0-3

Clasamentul SuperLigii

clasament-superliga
Clasamentul din SuperLigă, după Corvinul – ”U” Cluj 0-3 / Foto: Digi Sport

Fiul lui Tudorel Toader a fost reținut. Reacția fostului ministru al Justiției
DIGI24 Fiul lui Tudorel Toader a fost reținut. Reacția fostului ministru al Justiției

Top articole

Recomandările redacției

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi