Dinamo a izbutit să scoată un punct pe finalul derby-ului cu Craiova. ”Câinii” au egalat în ultimele minute, profitând de faptul că se aflau în superioritate numerică, după eliminarea lui Bancu.
Oltenii au reclamat însă vehement la final cartonașul roșu încasat de căpitan. Mai exact faptul că doar acesta a fost eliminat și nu și Armstrong, cel cu care intrase în conflict.
Silvian Cristescu a izbucnit: ”Era Dinamo aia de dinainte de Revoluție!”
Silvian Cristescu a oferit o declarație halucinantă la sfârșitul partidei, prin care a susținut că Dinamo a revenit la aranjamentele cu arbitrii din perioada comunistă.

”Maniera lui Cojocaru… el a dus așa jocul! Era Dinamo aia de dinainte de Revoluție, o recunoșteam pe Dinamo de dinainte de Revoluție… un arbitraj foarte slab! Puteam face 3-1 când a scăpat Assad, dar, până la urmă, ne mulțumim cu un punct. Ăla îl calcă pe Bancu intenționat, de ce îi dau numai lui Bancu?!
Fie dau la amândoi, fie niciunuia! Nici nu au ajuns la poartă înainte de eliminare, au ajuns o dată, au dat un gol, în rest când au ajuns? Sunt două puncte mari pierdute. Eee Dinamo… lasă-mă cu Dinamo! Dinamo se bazează iar pe alte organizări de joc, ăsta e adevărul! Nu ați văzut arbitrajul de azi?!
Au avut o ocazie azi, doi metri offside, nici nu a ridicat! Asta e, mergem înainte, echipa a jucat, bravo ei, a muncit, dar cu asemenea arbitraje e greu! (n.r. Reporter: Vă temeți de un astfel de arbitraj și cu celelalte echipe din București?) Normal că ne temem! Acum că am ajuns acolo sus, vedeți că sunt toate scandalurile.
Mass-media din București e contra noastră, asta e, ce să facem? Nu mă interesează Argeș, bravo lor! Joacă fotbal, au adunat puncte. Pe mine mă nemulțumește arbitrajul de azi, nu poți să aduci un arbitru neexperimentat… cu toate că arbitrează de mult timp, nu știe jocul, nu lasă jocul… Meritam să câștigăm cu Dinamo, 11 la 11 nu au ajuns la poartă, nu știau unde e mingea, arbitrul i-a împins către noi”, a declarat Silvian Cristescu, la final.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăJose Mourinho și-a strigat nemulțumirea, înainte de El Clasico: ”E o minciună!”
Real Madrid a obținut o victorie categorică în fața celor de la RB Leipzig,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăTitularul pierdut de Daniel Pancu pentru derby-ul FCSB – Rapid!
Rapid se va duela cu FCSB, sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, în...
De admin -
Alte Sporturi
/ 19 minute în urmăA intrat în ultimele luni de contract cu Dinamo și a recunoscut: ”Până acum nu am ajuns la o înțelegere”
Alberto Soro (27 de ani) se află la Dinamo încă din vara anului 2024,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 20 de minute în urmăGigi Becali a făcut anunțul final despre Denis Drăguș, înainte de FCSB – Rapid
Denis Drăguș (27 de ani) a lipsit de la meciurile FCSB-ului din ultima lună...
De admin


You must be logged in to post a comment Login