Cele două s-au cunoscut pe vremea când Simona Halep era junioară, iar Ruzici a devenit ulterior managerul ei, rol pe care l-a ocupat între 2008 și 2022.

Simona Halep: ”Este o prietenă adevărată, m-a sfătuit în multe situații”
Halep a vorbit despre perioada în care a cunoscut-o pe Ruzici și despre încrederea pe care aceasta i-a oferit-o într-un moment important al carierei sale.
”Prima mea interacțiune cu doamna Ruzici a fost la juniori, la Roland Garros. Înainte să câștig titlul, am vorbit cu ea. Eu nu vorbeam atunci foarte mult, eram foarte introvertită. A adus un mare plus în mine, ca om, ca și copil. Nu aveam foarte multă încredere în mine și, de altfel, nici pe parcursul anilor nu am avut atât de multă încredere că pot face lucruri deosebite, deși, până la urmă, le-am făcut. Faptul că a venit în echipa mea și a crezut în mine mi-a dat acel boost de energie și de încredere.
În plus, ea a fost și este o prietenă adevărată. Am vorbit foarte multe lucruri cu ea, m-a sfătuit în multe situații, m-a ținut cu picioarele pe pământ și mi-a dat încredere că ceea ce fac este deosebit, iar rezultatele ar trebui să mă facă mai încrezătoare și mai mândră de mine”, a spus Simona Halep la podcastul Sports Festival.
Virginia Ruzici, campioană la Roland Garros
Virginia Ruzici este una dintre cele mai importante jucătoare din istoria tenisului românesc. Ea a câștigat Roland Garros la simplu în 1978 și s-a impus în același an și la dublu, alături de Mima Jausovec.
Ruzici a ajuns până pe locul 8 WTA, cea mai bună poziție ocupată în carieră. După retragerea din activitate, a rămas implicată în lumea sportului alb.
- Virginia Ruzici a câștigat 12 titluri WTA la simplu și alte 16 la dublu.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEdi Iordănescu a văzut schimbările lui Gică Hagi și s-a pronunțat înainte de Polonia – România
Liga Națiunilor: Franța – Italia, vineri, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Bosnia – Suedia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLovitură pentru Adrian Șut: 2.500.000 de euro!
Liga Națiunilor: Franța – Italia, vineri, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Bosnia – Suedia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăO echipă de 124.250.000 €, spulberată: era 0-6 în minutul 41!
Liga Națiunilor: Franța – Italia, vineri, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Bosnia – Suedia,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăKazakhstan – Moldova 0-1, ACUM, DGS 4 / Franța – Italia, 21:45, DGS 1 / Bosnia – Suedia, 21:45, DGS 2 / Belgia – Turcia, 21:45, DGS 3. Programul zilei din Nations League
Liga Națiunilor: Franța – Italia, vineri, 21:45, DGS 1 Liga Națiunilor: Bosnia – Suedia,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login