Alexandru Chipciu a reacționat, după ce U Cluj a remizat cu Dinamo Kiev, scor 0-0, în partida tur din primul tur preliminar din Europa League. Clujenii au obținut un rezultat important, păstrându-și șansele de calificare în următoarea fază a preliminariilor.
Alexandru Chipciu a fost titular pentru U Cluj, în duelul disputat în Polonia. Fundașul a oferit declarații la finalul partidei, mărturisind că clujenii s-au inspirat de la Campionatul Mondial.
Alexandru Chipciu, prima reacție după Dinamo Kiev – U Cluj 0-0
Alexandru Chipciu a declarat că naționala Capului Verde și Paraguayul au fost reperele clujenilor în confruntarea cu Dinamo Kiev. Ambele naționale au impresionat prin parcursul lor de la Mondial, iar fundașul român vrea ca U Cluj să dea lovitura în fața celor de la Dinamo Kiev.
„Aș spune că e un rezultat mare contra unei echipe istorice. Multă lume din România nu ne dădea șanse să facem ceva în acest meci, dar iată că am făcut. Un rezultat mare pentru istoria noastră – e a doua oară participare după atâția într-o competiție din Europa.
Cred că am făcut o propagandă bună pentru fotbalul românesc. Sper ca și românii care susțin celelalte echipe au simțit puțină mândrie că am rezistat contra unei echipe bune.
Asta îmi spunea și căpitanul lor în prima repriză… ce ocazie mare am ratat! Știam cam toți jucătorii din echipa lor. Știam că au jucători de națională, cum ar fi Shaparenko, Ponomerenko, Voloshyn, căpitanul lor. Știam că au calitate foarte mare pe tranziție și că sunt necruțători. Azi au fost cruțători de câteva ori.
Știam că trebuie să fim o echipă foarte scurtă și să suferim. Așa cum am văzut la Campionatul Mondială echipe precum Capul Verde și Paraguay, care s-au apărat, au rezistat și au câștigat până la urmă. Cred că ăsta a fost reperul nostru. În meciul retur avem și noi șansa noastră.
Ne-a lipsit și Lukic, probabil cel mai bun jucător al nostru, care e la nivel cu Ponomarenko. Cred că ne-ar fi ajutat foarte mult într-o astfel de dublă. Ne-a lipsit și Mikanovic, fundașul nostru dreapta de bază. Am improvizat cu Stanojev, care a făcut un meci foarte bun”, a declarat Alexandru Chipciu, conform sport.ro.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăGolgheterul lui Levski a lansat un singur avertisment pentru Craiova, înainte de meciul din UCL
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFCSB negociază transferul unui atacant
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBarcelona a găsit soluția: a început discuțiile cu un campion mondial cu Spania!
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLovitură la Atletico Madrid! Julian Alvarez e gata să ia o decizie fără precedent, după ce a fost informat de Simeone
Champions League: Levski Sofia – Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1 Conference League: ”U”...
De admin

You must be logged in to post a comment Login