Dinamo se află în faţa unui final de sezon care poate aduce îndeplinirea obiectivului stabilit de conducerea clubului şi anume calificarea în cupele europene, asta dacă o să treacă de finala barajului cu învingătoarea duelului dintre FCSB şi FC Botoşani.
Alexandru Roșca a negat zvonurile privind plecarea sa de la Dinamo
Update 23:00: După meciul dintre Dinamo și “U” Cluj, Alexandru Roșca a apărut la flash-interviu și a vorbit despre meci, dar și despre viitorul său la Dinamo. Goalkeeper-ul a spus că nu se pune problema să plece de la formația alb-roșie:
“Ne-am dorit să câștigăm să avem moral bun pentru meciul cu FCSB. Tot sezonul cred că este unul reușit.
(n.r. Despre plecarea sa) Am văzut și eu știrea și chiar am vrut să vă spun că nu e absolut nimic adevărat.
(n.r. FCSB sau Botoșani la baraj?) Nu m-am gândit la asta, dar probabil suporterii vor vrea un derby cu stadionul plin“, a spus Roșca, potrivit digisport.ro.
Alexandru Roşca ar putea pleca de la Dinamo
Totuşi, există deja discuţii intense în cadrul grupării bucureştene cu privire la lotul pentru stagiunea viitoare şi a permutărilor care urmează să se facă. Un semn de întrebare îl reprezintă postul de portar, acolo unde Alexandru Roşca are nemulţumiri cu privire la rolul pe care l-a avut de la aducerea lui Devis Epassy. Tânărul jucător de doar 22 de ani ar vrea să evolueze mai mult şi din cauza acestui fapt există şanse ca anul competiţional următor să-l găsească în tricoul altei formaţii, spun informaţiile AS.ro.
Contractul lui Roşca cu Dinamo expiră în vara anului 2029 şi o despărţire temporară este soluţia cea mai luată în calcul. Astfel, goalkeeperul ar putea să meargă în altă parte şi să primească minutele pe care şi le doreşte, iar bucureştenii nu pierd un tânăr jucător de perspectivă, care în viitor ar putea să reprezinte o soluţie pentru postul de titular în mod constant.
Întăriri din Liga 2 pentru Dinamo
Pentru Dinamo, dacă pleacă Alexandru Roşca, ar rămâne titularul de drept, care a evoluat în majoritatea partidelor din acest sezon, Devis Epassy, cât şi tânărul Mario Din-Licaciu, care încă nu a apucat să debuteze la nivel de seniori.
Formaţia alb-roşie o să primească întăriri din liga secundă, asta pentru că tânărul Codruţ Sandu, împrumutat la Corvinul Hunedoara, urmează să revină sub comanda lui Zeljko Kopic din vară. El a fost titular în 30 de meciuri ale formaţiei care a reuşit promovarea şi în jumătate dintre confruntări a păstrat poarta intactă.
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăNu se joacă! 500 de milioane de euro pentru Julian Alvarez
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 CM Minifotbal: România – Georgia, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăReacția lui Florin Niță, după ce a aflat că Ștefan Târnovanu poate ajunge de la FCSB la Gaziantep
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 CM Minifotbal: România – Georgia, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăJoshua Kimmich ține cu ”călăul” din semifinale dintr-un motiv surprinzător
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 CM Minifotbal: România – Georgia, sâmbătă,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăDupă 30 de ani de căsnicie, Nadia Comăneci a venit în România și a făcut dezvăluirea despre soțul ei
UCL: PSG – Arsenal, sâmbătă, 19:00, DGS 1 CM Minifotbal: România – Georgia, sâmbătă,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login