
Gică Hagi va avea ca obiectiv calificarea României la Campionatul European din 2028. De asemenea, înainte de EURO, “Regele” şi-a propus şi să câştige grupa de Liga Naţiunilor. “Tricolorii” vor înfrunta Polonia, Suedia şi Bosnia în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY, din toamnă.
Gică Hagi, apel uriaş la conferinţa de prezentare la naţională
Gică Hagi le-a cerut celor mai bogaţi oameni din România să cumpere echipele şi să investească în fotbal. “Regele” a subliniat că fotbalul din străinătate este dominat de persoane bogate, astfel că nu înţelege de ce românii nu se implică mai mult în sport.
“Am un mesaj pentru cei mai bogaţi oameni din România: să vină să cumpere cluburile din România. Se întâmplă peste tot în lume, doar în România nu. Sunt cluburi care pot face performanţă, dar fotbalul are nevoie de bani. Trebuie să investeşti în academii şi după în cluburi foarte puternice, să crească jucătorii, ca ei să valoreze mult mai mult. Sfatul sau un gând de-al meu e să vină oamenii care au, la fotbalul trebuie să pui banul.
Nu uitaţi cât investeşte Turcia pe an, cu jucători vânduţi după, totul e legat de cota de piaţă. Oamenii de business trebuie să vină, să se lupte. Sunt oameni mulţi în România care au bani foarte mulţi şi dacă investim bine în tineri, România poate să trăiască bine 100 de ani. Investiţie în tineri, în copii, în tot.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă„Pe el l-aș alege”. Lamine Yamal a numit adversarul care ”seamănă cu el”, înainte de semifinala Franța-Spania de la CM 2026
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmă”Fierbe” Bănia! Câți spectatori sunt așteptați la returul dintre Universitatea Craiova și ML Vitebsk
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăTurcii anunță: s-a făcut transferul lui Denis Drăguș!
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFranța are un ”călău” la Cupa Mondială și acela nu e Spania! O singură echipă a eliminat-o în ultimii 68 de ani
Champions League: Univ. Craiova – Vitebsk, miercuri, 20:30, DGS 1 Tenis: WTA Iași –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login