
Antrenorul lui Atletico Madrid, Diego Simeone (55 de ani), a apărut foarte trist la conferinţa de presă de după înfrângerea dramatică din finala Cupei Spaniei, la loviturile de departajare, contra lui Real Sociedad, dar nu şi-a criticat jucătorii.
Simeone nu a dorit să discute deloc despre semifinala de Champions League, pe care echipa lui o va disputa cu Arsenal, după ce a eliminat Barcelona în sferturi.
Diego Simeone: “Trebuia să câştigăm, dar nu am putut”. A fost însă mulţumit de evoluţia jucătorilor
„Nu mă gândesc la Arsenal. Rezultatul de astăzi doare foarte tare. Trebuia să câștigăm, dar nu am putut. Felul în care am concurat îmi dă însă multă liniște sufletească”, a declarat Diego Simeone la conferinţa de presă.
„În primul rând, vreau să-i felicit pe adversari. Am reacționat bine la primul gol, apoi am continuat într-un ritm lent. A venit pauza, am discutat și ne-am schimbat abordarea, practicând jocul pe care trebuia să-l facem de la început. Am fi putut marca al treilea gol cu Johnny sau Baena. Apoi, în prelungiri, fiecare dintre noi a avut o șansă: șutul lui Julian a lovit bara, iar Musso a parat. Am concurat foarte bine, dar din păcate, penalty-urile i-au făcut pe ei câştigători. Felicitări lor”, a mai spus Simeone.
Întrebat despre retragerea echipei sale din cele 30 de minute de prelungiri, Simeone a punctat că a fost mulţumit de cum s-a prezentat formaţia sa în acea perioadă. „Îmi puneți întrebarea pentru că e normal, după efortul împotriva Barcelonei, dar noi am jucat foarte bine în prelungiri. Cu excepția primelor 20 de minute, echipa a dat totul”, a subliniat el.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCe lovitură! Gică Craioveanu i-a anunțat plecarea de la Universitatea Craiova: ”Asta vrea! Nu e mulțumit”
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCelta Vigo – Juventus 1-1, DGS 2 / Benfica – Celtic 3-1, DGS 3 / Marseille – Olympiacos 0-1, DGS 4. Programul complet
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăAntrenorul lui Getafe l-a ridicat în slăvi, după remiza cu Universitatea Craiova: ”Fotbalist magnific!”
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCum a numit-o președintele de la Getafe pe Universitatea Craiova, după meciul din Conference League
Conference League: Craiova – Getafe, joi, 19:45, DGS 1 Europa League: Celta Vigo –...
De admin

You must be logged in to post a comment Login