
Inter va juca în deplasare în această etapă de Serie A, echipa antrenată de Cristi Chivu urmând să înfrunte Fiorentina. Tehnicianul român va fi suspendat pentru acest joc, după ce a fost eliminat în remiza cu Atalanta.
La conferința de presă premergătoare partidei, Chivu a explicat de ce nu a venit nicio reacție din dreptul clubului, ca urmare a incidentelor de arbitraj de la disputa din etapa precedentă.
Cristi Chivu a rupt tăcerea, după eliminarea din meciul cu Atalanta
Cristi Chivu a trăit intens partida în care Inter a remizat pe teren propriu cu Atalanta, tehnicianul român fiind eliminat pentru proteste, după ce a acuzat absența VAR la faza prin care oaspeții restabiliseră egalitatea.
La conferința de presă dinaintea meciului cu Fiorentina, Chivu a explicat de ce s-a luat decizia la nivel de club să nu se reacționeze și a confirmat și absența lui Bastoni pentru disputa de duminică.
„Am luat decizia împreună din cauza lucrurilor care s-au întâmplat. Prefer să vorbesc despre fotbal, nu despre scuze. Am făcut erori în acel meci, atât tehnic, cât și tactic. Ne-am pus niște întrebări, fără scuze. Nu putem controla greșelile altora. Echipa e într-o formă bună înainte de meci, suntem pregătiți.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMarius Șumudică a aflat cum l-a numit Adrian Mutu și a surprins pe toată lumea
Marius Șumudică (55 de ani) n-a vrut să intre într-un schimb de replici cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAC Milan – Inter 3-1. Echipa lui Chivu a suferit primul eșec din acest sezon de Serie A chiar în fața marii rivale
AC Milan a învins-o pe Inter, scor 3-1, în derby-ul etapei a 10-a din...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăBarcelona – Alaves 6-1. Catalanii au făcut show și au revenit pe primul loc: Raphinha, Yamal, Fermin, Gordon
Barcelona – Alaves, transmis în direct la Digi Sport 2, în etapa a 11-a...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFără milă! Nota primită de Cristi Chivu în Italia, după AC Milan – Inter: ”Șocant” / ”De neînțeles”
Inter a suferit primul eșec al sezonului din Serie A, chiar în marele derby...
De admin

You must be logged in to post a comment Login