Inter a suferit primul eșec al sezonului din Serie A, chiar în marele derby cu AC Milan, scor 1-3.
Italienii de la Tuttomercatoweb i-au dat nota 5 lui Cristi Chivu și au subliniat că abordarea meciului a fost ”șocantă”, cu Inter într-un alt sistem față de cel obișnuit, cu un singur atacant, Marcus Thuram, în spatele căruia au jucat Andy Douf și Petar Sucic.
Cristi Chivu, nota 5 după AC Milan – Inter 3-1
De asemenea, italienii consideră inexplicabilă decizia lui Cristi Chivu de a-i trimite pe teren pe atacanții Pio Esposito și Ange-Yoan Bonny foarte târziu, abia în minutul 82, deși Milan avea 3-1 de la pauză.
”Abordarea meciului a fost șocantă. Cei de la Inter au confirmat tendința îngrijorătoare de a fi condusă devreme. Golul lui Bastoni de la jumătatea primei părți părea să anunțe o revenire obișnuită, dar lovitura liberă transformată de Moreira a refăcut diferența de două goluri.
Chivu a întârziat foarte mult cu schimbări, ba chiar i-a trimis pe cei doi atacanți când mai erau doar șapte minute din timpul regulamentar. Dacă n-au fost probleme fizice, e o decizie chiar de neînțeles”, notează italienii despre Cristi Chivu.
Cristi Chivu / Foto: Profimedia
Cea mai mare notă acordată în tabăra lui Inter a fost obținută de stoperul Alessandro Bastoni, marcatorul unicului gol al echipei lui Cristi Chivu. Fundașul central a luat nota 6,5.
Omologul lui Cristi Chivu de pe banca lui AC Milan, Ruben Amorim, a fost notat cu 7,5, iar cel mai bun jucător de pe teren a fost considerat Diego Moreira, care a luat nota 8,5 după ce a dat două pase decisive și un gol.
Inter a coborât pe locul doi în Serie A. Lazio se poate distanța la trei puncte
După eșecul cu AC Milan, Inter a coborât pe locul doi în Serie A. Este la egalitate de puncte cu Lazio, dar capitolinii stau mai bine la golaveraj. Lazio poate deveni lider solitar dacă își câștigă meciul din această rundă, când o înfruntă pe Cagliari, duminică, de la ora 16:00.
Pentru Inter urmează meciul cu Feyenoord din etapa a patra a fazei ligii UEFA Champions League, cu Feyenoord, apoi două meciuri complicate în Serie A, cu Como și cu Atalanta.
Clasamentul din Serie A
![]()
VIDEO Rezumat AC Milan – Inter 3-1 (Pulisic 4, Rabiot 10, Moreira 43 / Bastoni 22)
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLionel Messi, din nou decisiv pentru Inter Miami! Assist și gol în victoria cu 2-1
Lionel Messi (39 de ani) a marcat golul victoriei și a oferit o pasă...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăE gata: Daniel Pancu și Andrei Șucu au ajuns față în față și s-a terminat!
La Rapid a izbucnit un scandal după meciul cu Csikszereda, câștigat de giuleșteni cu...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCum arată și ce face acum ”fata de mingi” pe care Nadal ”a devorat-o din priviri” în 2014. Imaginile au făcut înconjurul lumii
În 2014, în timpul turneului ATP de la Rio Janeiro, a avut loc un...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăEdi Iordănescu, aproape de a reveni în antrenorat! Echipa care îl vrea pe fostul selecționer
Edi Iordănescu e aproape de a reveni în antrenorat. E dorit de o echipă...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login