Ianis Hagi a fost autorul assistului care a contribuit la obținerea celei mai importante victorii a naționalei României din acest an. Ghiță a fost la capătul centrării plecate din piciorul fotbalistului lui Alanyaspor.
Cei doi au fost colegi la juniori, iar astfel de momente ar fi fost comune la acel moment.
Ianis Hagi, decisiv pentru victoria cu Austria
Ianis Hagi a revenit la un meci oficial pentru naționala României după mai bine de șase luni. Partidele din iunie le-a ratat din cauza unei accidentări, în timp ce la jocul din septembrie a absentat din lipsa de formă.
”Nu este o coincidență, jucăm de la 12 ani împreună, faza am revăzut-o de 30-40-50 de ori de-a lungul junioratului. Sunt fericit pentru el, a fost cel mai bun fundaș central din Polonia ani de zile, a făcut un pas important vara asta și sper să promoveze și să ne ajute în continuare.
Mă bucur pentru el și pentru ceilalți jucători care au debutat sau au puține meciuri la echipa națională”, a declarat Ianis Hagi, la câteva zeci de minute după fluier final de pe Arena Națională.
Analiza jocului naționalei, în viziunea lui Ianis Hagi
Fotbalistul care evoluează în Turcia a transmis laude și pentru toți ceilalți colegi ai săi.
”Sunt fericit că ne-a ieșit, cred că per total a fost un meci foarte bun făcut de la Radu până la Birligea, defensiv am luptat împreună.
Cred că tactic am jucat senzațional, ocaziile au fost de partea noastră, le-am lăsat mingea unde am vrut noi. Nu este ușor să joci la echipa națională”, a mai declarat decarul tricolorilor.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMarius Șumudică a surprins pe toată lumea, înainte de CFR Cluj – Dinamo
CFR Cluj se pregătește de duelul cu Dinamo, programat duminică, 25 octombrie, de la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăMM Stoica a coborât din tribune, la finalul meciului FCSB – Rapid 4-1! Gesturile făcute de oficial
FCSB a trecut de Rapid cu scorul de 4-1, în derby-ul etapei cu numărul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLaurențiu Reghecampf a spus ce s-a întâmplat cu Arnold Garita, schimbat în minutul 42 cu Rapid
Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a dezvăluit motivul real pentru care l-a înlocuit pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăOUT! Daniel Pancu a primit o mare lovitură la FCSB – Rapid 4-1
Deși a condus-o pe FCSB cu 1-0, Rapid s-a văzut surclasată până la final...
De admin


You must be logged in to post a comment Login