
Gică Hagi vrea să îi facă echipă de play-off lui Ianis Zicu. A renunţat la postul de antrenor, dar continuă să se implice la echipă.
Gică Hagi a pus ochii pe doi jucători de la FCSB
Malcom Edjouma și Jordan Gele sunt cei doi jucători doriţi de către cei de la Farul de la campioana FCSB. Asta pentru că Gigi Becali nu îi mai vrea pe cei doi şi speră să îi cedeze gratis. ”(n.r. Edjouma și Gele?). Vom vedea, sunt jucători care ne plac, dar, la un moment dat, pot fi jucători care îți plac, dar care să nu pot să vină. Vom vedea.
Suntem pe piață, încercăm să facem lucruri. Avem mai multe opțiuni, nu doar una pe post, dar știm clar că trebuie să-i aducem 4-5 jucători lui Ianis”, a declarat Gică Hagi, la lansarea brandului de ochelari al Mariei Popescu și al lui Ianis Hagi.
Se pare că Malcom Edjouma nu ar vrea să plece la Farul, echipă la care a mai jucat între ianuarie și iulie 2020. Mijlocașul francez, care intră în ultimele șase luni de contract cu FCSB, nu se grăbește să ia o decizie în privința viitorului său și preferă să aștepte alte oferte. În schimb, Jordan Gele, este dorit și de UTA. Acolo, s-ar reîntâlni cu Adrian Mihalcea, pe care l-a avut antrenor şi la Unirea Slobozia, în prima jumătate a sezonului trecut.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăThibaut Courtois și-a anunțat decizia, la 34 de ani
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMan. City – Norwich, LIVE VIDEO 21:30, digisport.ro. Echipele | Ultimul „bilet” pentru turul 4 al Cupei Ligii Angliei
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLevski – RB Salzburg 0-1 / OFI – Hoffenheim 1-0, ACUM, la DGS 1 și 2. Programul și rezultatele din Europa League
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCFR Cluj l-a dat afară, iar acum are 20 de goluri marcate în acest sezon
SuperLiga: Rapid – FC Argeș, vineri, 21:00, DGS 1 Europa League: Juventus – NEC...
De admin

You must be logged in to post a comment Login