Brescia Calcio, unul dintre cluburile istorice din fotbalul italian, îşi va declara falimentul şi va dispărea după 114 ani de existenţă, ca urmare a deciziei proprietarului său de a nu onora o datorie de 3 milioane de euro, potrivit presei italiene de sâmbătă, informează AFP.
Omul de afaceri italian Massimo Cellino, proprietarul clubului din Lombardia începând din 2017, a avut ca termen limită ziua de vineri pentru a plăti o parte din suma de 8 milioane de euro reprezentând impozite neachitate şi alte taxe restante.
Brescia dispare!
Întrucât nu a vărsat suma aşteptată, Brescia şi-a pierdut dreptul de a participa la Campionatul Italiei, notează agerpres.ro.
Clubul lombard, la care au activat de-a lungul timpului mai mulţi fotbalişti români, inclusiv Gheorghe Hagi, precum şi antrenorul Mircea Lucescu, fusese penalizat cu patru puncte de către Tribunalul Federaţiei italiene de fotbal (FIGC) pentru aceste abateri administrative.
Ţinând cont de această sancţiune, Brescia, care a încheiat sezonul pe locul 15 în Serie B, a coborât pe locul 18, echivalent cu retrogradarea în liga a treia (Serie C).
Brescia a jucat 23 de sezoane în Serie A, cel mai recent în 2019-2020, iar cel mai bun rezultat al său a fost locul 8 ocupat în sezonul 2000-2001.
La această grupare au evoluat internaţionalii italieni Roberto Baggio, Alessandro Altobelli, Andrea Pirlo şi Luca Toni, precum şi spaniolul Pep Guardiola, actualul antrenor al echipei Manchester City.
Înainte de Brescia, proprietarul său, Massimo Cellino, a controlat clubul italian Cagliari şi echipa engleză Leeds United, unde a devenit cunoscut pentru schimbările constante de antrenori.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 40 de minute în urmă„Zici că-i hoțul din Home Alone!” Haaland a cucerit internetul după ce a început să danseze pe gazon
Manchester City a reușit să se califice în sferturile Cupei Ligii Angliei după un...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFanul l-a ameninţat pe Angel Di Maria înainte de transferul la rivala istorică şi a primit o condamnare uriaşă
O pedeapsă de 7 ani şi jumătate de închisoare a fost pronunţată împotriva unui...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăMihai Stoica i-a făcut cadou geaca unui fan al FCSB, dar a uitat că avea în bununar 1.500 de euro. Ce s-a întâmplat după
FCSB a învins-o pe Rapid cu 4-1, iar Mihai Stoica a fost atât de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăLovitură pentru Olimpiu Moruțan! Rapid îi umblă la salariu și îi pregătește un contract-bombă
Rapid a luat o decizie importantă în privința unuia dintre cei mai apreciați jucători...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login