
Gabi Balint nu a avut milă de olteni, după repriza de coşmar din Gruia. CFR Cluj a marcat două goluri în prima repriză, prin Kamara şi prin Korenica.
Fostul internaţional român a spus că echipa lui Mirel Rădoi a obţinut „nimic din nimic”. Echipa lui Mirel Rădoi a avut o prestaţie modestă în prima repriză cu CFR Cluj.
Gabi Balint i-a făcut praf pe olteni, după repriza de coşmar din derby-ul cu CFR Cluj
”Nu mă așteptam, mă așteptam să fie mai echilibrat. A fost echilibrat, dar CFR Cluj a obținut maximul din puțin.mCraiova a obținut nimic din nimic, cam asta ar fi sinteza a ceea ce s-a întâmplat în prima repriză”, a declarat Gabi Balint la digisport.ro.
În meciul din Cupa României, Universitatea Craiova a deschis scorul în minutul 50, prin Baiaram, în timp ce Kamara a restabilit egalitatea 10 minute mai târziu. Nu s-a mai marcat până la finalul timpului regulamentar şi nici în cele două reprize de prelungiri.
La loviturile de departajare, singurul jucător care a ratat a fost Căpăţînă, de la olteni, în timp ce Louis Munteanu a fost cel care a marcat penalty-ul decisiv, obţinând o victorie extrem de importantă pentru moral, înaintea meciului din play-off.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA tras concluzia după ce a debutat la U Cluj cu Dinamo Kiev: ”Nu sunt convins de calitățile lui!”
Media: Fotbal European, vineri, 21:00, DGS 1 Media: Fotbal Club, vineri, 19:00, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăCâţi bani cere Mihai Rotaru în schimbul lui Ştefan Baiaram. Jucătorul, tot mai aproape de transfer
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover S-a aflat câţi bani...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăA picat nocturna în Dinamo Kiev – U Cluj! Meciul din preliminariile Europa League a fost întrerupt
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăTransferul lui Horaţiu Moldovan e gata! Portarul român a aterizat şi semnează contractul
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Transferul lui Horaţiu Moldovan...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login