
Dan Petrescu a fost în culmea fericirii după ce CFR Cluj a câştigat derby-ul cu Universitatea Craiova şi a urcat pe locul al doilea în clasament. Kamara şi Korenica au marcat golurile victoriei.
Dan Petrescu s-a arătat mulţumit de prestaţia echipei şi a spus că dacă nu câştiga, atunci CFR Cluj nu mai putea emite pretenţii pentru titlu. De asemenea, Dan Petrescu l-a lăudat şi pe kosovarul Korenica, cel care a marcat al doilea gol cu Universitatea Craiova.
Dan Petrescu a făcut show la declaraţii după victoria cu CFR Cluj
„Băieţii merită felicitări. Au făcut un sezon excelent. Am accentuat faptul că nu mă aşteptam să facă un sezon atât de bun. Cred că meritam mult mai multe puncte şi trebuia să fim mai pragmatici. Am câştigat lejer meciurile cu Dinamo şi Craiova, rezultatele din campionat nu au fost ceea ce meritam. Dacă nu câştigam, era greu să mai avem pretenţii la mai mult. Korenica, când am jucat cu Ballkani, râdea lumea de noi. Toată lumea râdea că au făcut egal cu noi. Au venit în campionatul românesc şi joacă bine. Pot să facă diferenţa. Korenica este un băiat extraordinar, joacă şi portar dacă îi zic. E un spirit bun la echipă acum şi asta se vede pe teren. Nu sunt de acors cu asta, nu contează cine e antrenorul. Dacă pierdem 2-3 jucători importanţi, va fi foarte greu. Dacă nu avem accidentări, arătăm bine. E clar că FCSB are prima şansă, dar nu s-a desprins nimeni. Cred că toţi trebuie să spere, şi locul 6 trebuie să spere la titlu. Etapa viitoare va fi una importantă, FCSB are la Craiova şi noi acasă cu Rapid„, a spus Dan Petrescu la digisport.ro.
CFR Cluj – Universitatea Craiova 2-0. Echipa lui Dan Petrescu a urcat pe locul al doilea
Mohammed Kamara a deschis scorul în minutul 22, după o combinaţie cu Simao Rocha, pentru ca în minutul 44 Korenica să majoreze avantajul gazdelor transformând superb o lovitură liberă dintr-o poziţie complicată, lateral stânga.
În partea secundă Fică a fost aproape de 3-0, ratând în minutul 59, iar trei minute mai târziu Alexandru Mitriţă a şutat din careu, dar Hindrich a reuşit să respingă.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăFernando Alonso este tranșant: ”Nu putem aștepta până în 2031 ca să avem din nou un sport adevărat”
Fernando Alonso nu a fost niciodată pilotul care să evite subiectele incomode. Iar la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăCei de la Dinamo sunt revoltați de ceea ce au pățit la Miercurea Ciuc: ”Nu vorbim despre un caz izolat”
Dinamo susține că membrii staffului tehnic au fost împiedicați să-și desfășoare activitatea în condiții...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăȘi Max Verstappen critică Madring: ”Dacă îmi dați planul circuitului , îl repar”
Piloții nu sunt deloc mulțumiți de Madring. A recunoscut-o și Carlos Sainz, cel care...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăJean Valvis a revenit în fotbalul românesc: ”Contractul este făcut”
După o serie de discuții cu oficialii giuleșteni, brandul Aqua Carpatica, pe care îl...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login