-
SuperLiga: Botoșani – Unirea Slobozia, luni, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: FCSB – Universitatea Craiova, duminică, 20:00, DGS 1
Internaționalul român n-a mai strălucit în fața campioanei en-titre, iar de data asta a fost surclasat de Vinicius Junior, care a marcat un gol și a fost desemnat „Omul Meciului” la final.
Presa din Spania l-a numit pe Andrei Rațiu printre vinovați, după Real Madrid – Rayo Vallecano. „Ierți și plătești”
Rayo a avut mai multe șanse de a deschide scorul pe Bernabeu, iar una dintre ocazii i-a aparținut lui Rațiu, care a șutat puternic în minutul 27, dar Lunin a reușit să pareze.
În acest context, site-ul Pasion Por El Rayo a rezumat meciul foarte sugestiv, în trei cuvinte: „Ierți și plătești”.
„Alb-roșii au ratat ocazii mari din partea lui Aridane, Embarba și Rațiu, iar apoi au plătit pentru asta chiar la primele șanse pe care le-au avut gazdele.
Cine iartă ajunge să plătească, nu e altă maximă mai adevărată în lumea fotbalului. Pentru că a irosit ocaziile în furtuna creată pe Bernabeu la începutul meciului, acestea s-au răzbunat imediat cum Real Madrid a ajuns în careu.
La trei minute după golul lui Mbappe, nici Lejeune, nici Rațiu nu au putut să-l faulteze pe Vinicius, pentru a-l opri din faza individuală care a dus la golul doi”, a mai notat sursa citată.
Cifrele lui Andrei Rațiu
- 95 de minute jucate
- trei deposedări
- 3/7 driblinguri reușite
- 69 atingeri de balon
- 12 pierderi de posesie
- 33/34 pase reușite (97%)
- 8/18 dueluri câștigate la sol
- 0/1 dueluri câștigate în aer
- un fault comis și două suferite
- un șut pe poartă
- un șut blocat de un adversar
VIDEO cu rezumatul meciului:
Etichete: real madrid , rayo vallecano , real rayo , andrei ratiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăÎncă un fundaș lateral la FCSB! Mihai Stoica a dezvăluit numele noului transfer al roș-albaștrilor: ”O să fie backup. A vorbit Gigi”
Gigi Becali a anunțat că echipa a semnat cu un fundaș stânga român, eligibil...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBucureștiul intră pe harta Women Riders World Relay
Lansat ca un proiect internațional de conectare a femeilor motocicliste, Women Riders World Relay...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOFICIAL | A plecat de la Rapid, dar a prins un contract la o altă formație din SuperLiga
Tânărul jucător a semnat un contract definitiv cu formația arădeană și reprezintă una dintre...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăEmil Grădinescu a cerut excluderea pe viață a unei naționale de la Cupa Mondială: ”N-am văzut în viața mea o echipă mai odioasă”
Paraguay și-a încheiat aventura la Cupa Mondială din 2026 după înfrângerea cu 0-1 în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login