-
Media: Liga Digisport, marți, 15:30, DGS 1
-
Liga 2: Concordia – Csikszereda, marți, 19:30, DGS 1
Croatul a salvat-o de la retrogradare pe Dinamo în sezonul precedent, iar acum a dus echipa pe locul 5, cu 25 de puncte adunate în 16 etape.
Totuși, acesta putea ajunge la o altă formație din România înainte să fie ofertat de Dinamo.
Sorin Cârțu i l-a propus pe Zeljko Kopic lui Mihai Rotaru
Sorin Cârțu, noul președinte de onoare al celor de la Universitatea Craiova, a dezvăluit că l-a propus pe antrenorul croat la echipa din Bănie, în perioada în care formația de pe ”Ion Oblemenco” se afla în căutarea unui nou antrenor.
Mai exact, este vorba despre perioada de dinaintea instalării lui Ivaylo Petev la cârma echipei, pe 7 noiembrie 2023.
Antrenorul bulgar a rezistat până pe 10 aprilie 2024 pe banca tehnică, perioadă în care a antrenat-o pe Universitatea Craiova în 20 de meciuri, înregistrând o medie de 1,75 puncte pe partidă.
”Eu i l-am propus lui Mihai pe Kopic. La o discuție amicală, cum aveam noi înainte, eu i-am spus că îmi place Kopic. Îmi aduc aminte foarte bine. Mie mi-a plăcut ce a făcut la Dinamo. Și ideea lui de abordare a partidelor, modul în care așează jucătorii în teren. E printre puținii care își pune jucătorii în situații de risc și de 1 la 1 în toate zonele.
Eu tot ce am vorbit de treaba asta a fost după ce l-am văzut la Dinamo și știam situația de la Dinamo, incertă, cu probleme. Că și el a avut la Dinamo o situație în care să fie sau să nu mai știe. Atunci am vorbit despre el, că nu îl știam eu pe Kopic”, a declarat Sorin Cârțu, conform fanatik.
Kopic a pregătit-o pe Dinamo în 42 de meciuri: 16 victorii, 14 rezultate de egalitate și 12 înfrângeri.
Etichete: dinamo , universitatea craiova , sorin cartu , zeljko kopic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Alte Sporturi
Cel mai scump transfer al iernii la FCSB, OUT!
Alte Sporturi
S-a terminat! E OUT de la ”U” Cluj
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăCel mai scump transfer al iernii la FCSB, OUT!
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăScandal la Real Madrid! Dani Ceballos, atac cu ”talpa” la Alvaro Arbeloa: ”Nu vreau să mai aud de el”
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMotivul accidentărilor dese ale lui Vlad Chiricheș! Explicațiile specialistului: „Acest profil crește riscul”
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăStadion nou la 400 de km de București! AC Milan, chemată pentru marea inaugurare în 2026
Liga 2: Chindia – Steaua, vineri, 17:30, DGS 1 SuperLiga: Csikszereda – FCSB, vineri,...
De admin

You must be logged in to post a comment Login