SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani, duminică, 19:00, DGS 1
SuperLiga: Hermannstadt – FCSB, duminică, 22:00, DGS 1
Oltenii erau mari favoriți, având în vedere că au început cel mai bine acest sezon și sunt pe locul întâi. Totuși, cu Dinamo nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor, chiar dacă gazdele au rămas în zece în minutul 58, respectiv în nouă în minutul 82.
Alex Mitriță: “Eu dau totul pe teren și selecționerul decide!”
La flash-interviul de după meci, Alex Mitriță (29 de ani) a vorbit atât despre meciul de pe Arcul de Triumf, cât și despre echipa națională, în contextul în care Mircea Lucescu a fost instalat pe banca României la începutul lunii.
“Nu am vorbit cu absolut nimeni. Am spus-o și mă repet, pentru mine e o onoare să joc la națională, îmi doresc acest lucru. Dar eu dau totul pe teren și mai departe selecționerul decide.
(…) A fost un meci greu pentru noi, am încercat să mergem peste ei când au rămas în inferioritate, dar atât s-a putut în seara asta. E un eșec, vă dați seama că nu ni-l doream, dar a venit. Acum trebuie să ne gândim la meciul cu Rapid.
Au fost două goluri pe două greșeli ale noastre. Trebuie să analizăm bine, să mergem acasă, să ne refacem și să vedem unde am greșit. A fost un teren de război și un meci de război, așa e la un derby. Dinamo are o echipă foarte bună, știe să joace fotbal“, a declarat Mitriță.
VIDEO cu rezumatul meciului Dinamo – Universitatea Craiova 2-1:
Etichete: dinamo universitatea craiova , superliga etapa 7 , alex mititra
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăAC Milan – Liverpool 1-3 / Real Madrid – Stuttgart 3-1 / Bayern – Dinamo Zagreb 9-2. Toate rezultatele zilei
Champions League: Bologna – Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 15 minute în urmăReal Madrid – VfB Stuttgart 3-1 | Succes chinuit, decis pe final. Endrick, gol după o fază superbă. A marcat și Mbappe
Champions League: Bologna – Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăDupă 29 de ani, a căzut recordul la Real Madrid! S-a scris istorie în UEFA Champions League
Champions League: Bologna – Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 16 minute în urmăAC Milan – Liverpool 1-3. Italienii au deschis scorul în minutul trei, apoi a urmat dezastrul
Champions League: Bologna – Șahtior, miercuri, 19:45, DGS 1 Champions League: Manchester City –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login