
-
SuperLiga: CFR Cluj – Botoșani, duminică, 19:00, DGS 1
-
SuperLiga: Hermannstadt – FCSB, duminică, 22:00, DGS 1
Bani a deblocat tabela în minutul 1, iar Gnahore a dus scorul la 2-0 în minutul 42. Câteva zeci de secunde mai târziu, Koljic a redus din diferență, însă Universitatea Craiova nu a reușit să mai marcheze, deși Sivis a văzut cartonașul roșu în minutul 58, iar Homawoo a fost eliminat la rândul său, în minutul 83.
Costel Gâlcă, după Dinamo – Universitatea Craiova 2-1: ”Mă așteptam să câștigăm”
La flash-interviu, Costel Gâlcă a acuzat lipsa de atitudine a elevilor săi. Antrenorul Universității Craiova a declarat că se aștepta ca echipa lui să câștige pe ”Arcul de Triumf”, iar primul eșec al sezonului pentru olteni a venit într-un moment neașteptat.
”O echipă care joacă mult pe contraatac, cred că și începutul meciului a fost decisiv pentru prima repriză, cel puțin. Am primit gol imediat după ce startul jocului. Nici mingea nu a fost trimisă unde trebuie, am făcut pressing, apoi ne-au prins descoperiți, a avut timp atacantul să se întoarcă și am primit golul.
Al doilea gol, tot după o deviere a noastră, a lui Maldonado. N-am reușit în repriza a doua să fim puțin mai limpezi la minte, să putem să găsim spațiile necesare, să venim cu multe centrări. Am mai avut și acea bară în prima repriză, a lui Mitriță. Mă așteptam să câștigăm și e o lovitură grea pentru noi.
Bineînțeles, când începi cu accidentări (n.r.- ale lui Paradela și Anzor), normal că-ți încurcă tot, îți dă planul peste cap, dar nu e o scuză. Trebuia să câștigăm, să fim mai clari. Am vrut să venim cu mai mulți jucători de atac, să creăm mai multe acțiuni și să le finalizăm mult mai bine.
Muncă multă la antrenamente și mai multă atitudine. Să fim mai organizați și mai pragmatici, astăzi n-am fost. Suntem în etapa a șaptea, îmi doream să plecăm cu o victorie de aici, dar n-a fost să fie. Terenul a fost moale, e normal să fie mai complicat, dar nu e o scuză”, a spus Gâlcă.
VIDEO Rezumat Dinamo – Universitatea Craiova 2-1
Clasamentul SuperLigii
Etichete: costel galca , antrenor universitatea craiova , dinamo universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăVine Marius Şumudică la FCSB? „Atât pot să spun”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Despre o eventuală venire...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 41 de minute în urmăBernadette Szocs – Sofia Polcanova e ACUM, în AntenaPLAY. Duel pentru sferturile de la WTT Champions Macao
Sportiva născută în Moldova şi care reprezintă Austria i-a aplicat lui Bernie Szocs una...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăDecizia lui Octavian Popescu după ce nu s-a mai prezentat la antrenamente. Mihai Stoica: „Cea mai bună variantă”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăPariul nebun de 50.000 de euro: Cristi Chivu va ajunge antrenor la Real Madrid
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește AS.ro pe Discover Cristi Chivu a fost...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login