
Venit în această vară la Fenerbahce, Mourinho le promitea titlul turcilor, dar și un parcurs cât mai avansat în cupele europene.
La mijlocul lunii martie, echipa portughezului este pe 2 în Turcia, la 10 puncte în spatele liderului Galatasaray, care are cu două meciuri mai multe jucate, dar și eliminat din cupele europene.
Radu Banciu nu-l iartă pe Mourinho pentru eliminarea din Europa
Joi seară, formația din Istanbul avea de recuperat un ecart important pe Ibrox. Învinsă cu 1-3 pe teren propriu, Fenerbahce a avut puterea de a o conduce cu 2-0 pe Rangers, la capătul a 120 de minute.
La loviturile de departajare, deși Ianis a ratat la gazde, jucătorii turci au capitulat. Tadic, Fred și Yandas au ratat de la punctul cu var, iar Rangers merge mai departe în competiție.
Acest eșec nu a fost trecut cu vederea de Banciu, care este de părere că cel poreclit ”The Special One” nu se mai poate bucura de succesul de altădată.
”A avut bulan Ianis Hagi că a prins și prelungirile. N-a avut bulan că a prins penalty-urile, unde a fost singurul jucător de la Rangers care a ratat. Dar, chiar și așa, Glasgow Rangers a eliminat-o pe Fener. S-a terminat cu Mourinho! Marile lui performanțe…Mai sus de optimile de finală nu cred că va mai fi vreodată”, a spus ”Consulul” la iAM Banciu.
[embedded content]
Mourinho, dublu câștigător de Champions League
În cariera sa de antrenor, Jose Mourinho s-a perindat pe la unele dintre cele mai galonate echipe ale Europei.
Portughezul și-a trecut în cont două Ligi ale Campionilor, cu Porto și Inter, o Europa League cu Manchester United și un trofeu Conference League cu Roma, însă a triumfat și în competițiile interne la Chelsea și Real Madrid.
Înainte de aventura la Fenerbahce, Mourinho a fost doi ani și jumătate pe banca celor de la Roma.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăCel mai slab: nota primită de Radu Drăgușin, după meciul cu patru goluri din Serie A! Fiorentina, ”în groapă”
Fiorentina a încheiat la egalitate, scor 2-2, partida cu Atalanta, care a tras cortina...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăS-a mai întâmplat O SINGURĂ dată în 97 de ani! Exact când avea nevoie Gigi Becali pentru a da lovitura
După victoria de pe teren propriu cu Lecce, scor 5-1, în care Daniel Bîrligea...
De admin -
Alte Sporturi
/ 37 de minute în urmăDe nicăieri! Gigi Becali, după dubla lui Bîrligea în Serie A: ”Nu-mi convine!” + Mai voia încă 3.000.000 €: ”Erau de acord”
Daniel Bîrligea (26 de ani) a reușit o dublă în meciul Frosinone – Lecce...
De admin -
Alte Sporturi
/ 39 de minute în urmăLaurențiu Reghecampf nu s-a ferit de cuvinte, după primul eșec la FCSB + Anunțul antrenorului
FCSB a pierdut surprinzător la Bistrița, 0-1 în fața Gloriei, în etapa cu numărul...
De admin


You must be logged in to post a comment Login