Meciul Corvinul – Rapid 0-0, jucat în etapa a doua din Grupa României, nu a putut produce niciun gol.
Trupa lui Florin Maxim a avut nouă ocazii, cu trei șuturi pe poartă, în timp ce cea a lui Daniel Pancu opt ocazii, cu două șuturi pe poartă, cu mențiunea că antrenorul giuleștenilor a trimis un prim 11 aproape complet diferit față de cel folosit la derby-ul cu FCSB.
Florin Maxim, mândru de cum au jucat elevii săi în meciul Corvinul – Rapid 0-0: „Eu zic că s-a văzut bine”
La flash-interviul de după meci, antrenorul gazdelor s-a arătat mulțumit de rezultat și, parțial, de jocul elevilor săi. În special, antrenorul de 45 de ani și-a lăudat elevii pentru cum se pregătesc la antrenamente și pentru cum pun în practică la meciuri ce se lucrează dinainte.
„Asta le-am zis și băieților, e un început pentru noi. Ne doream victoria, dar e un rezultat care ne menține în cursă și pe noi, și pe Rapid. Pe alocuri să zicem că sunt mulțumit. Îmi doream mai mult, dar atât s-a obținut astăzi.
Am avut două-trei situații unde puteam să finalizăm, să împingem linia lor. Se retrăgea linia de trei fundași și puteam veni cu mingea în spate, am insistat cu mingi înalte, unde doar norocul ar fi făcut să ajungă mingea la un jucător al nostru.
Eu zic că s-a văzut bine! Meciurile noastre seamănă pentru că facem același lucru, indiferent de adversar. E stilul nostru și ceea ce ne dorim, se cam vede la fiecare joc.
Se antrenează bine jucătorii, asta mă întreabă toată lumea, și domnul primar, și domnul președinte: ‘cum sunt băieții?’. N-am avut cred că cinci antrenamente, de când sunt aici, în care să nu se pregătească bine. Le zic mereu de ce facem ce facem și se pregătesc bine. Din acest punct de vedere, chiar suntem bine”, a declarat Florin Maxim.
Clasamentul din Grupa A, în Cupa României
Daniel Pancu a făcut zece schimbări în primul 11, la Corvinul – Rapid 0-0! Doar Grameni a rămas titular
- Primul 11 al celor de la Rapid în meciul cu Corvinul: Aioani – Manea, Ciobotariu, Synian, Annan – Bubanja, Grameni – Pop, Petrila, Kumer – Jambor
- Primul 11 folosit de Rapid la meciul cu FCSB: Ungureanu – Onea, Pașcanu, Kramer, Ouedraogo – Grameni, Doumbia – Dobre, Moruțan, Kamara – Stojilkovic.
Video rezumat meci Corvinul – Rapid 0-0
Top articole
Recomandările redacției

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 25 de minute în urmăEdi Iordănescu, aproape de a reveni în antrenorat! Echipa care îl vrea pe fostul selecționer
Edi Iordănescu e aproape de a reveni în antrenorat. E dorit de o echipă...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 44 de minute în urmăAndrei Nicolescu a decis pe ce bani pleacă Danny Armstrong la iarnă
Danny Armstrong (28 de ani) ar putea deveni următorul transfer important realizat de Dinamo....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăSassuolo – Fiorentina, LIVE VIDEO, 19:30, la Digi Sport 2. Radu Drăgușin este anunțat titular
Fiorentina, echipa lui Radu Drăgușin (24 de ani), o va înfrunta, în deplasare, pe...
De admin -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăAntrenorul și majoreta cu 49 de ani mai tânără au luat decizia în secret
Bill Belichick (74 de ani) și Jordon Hudson (25 de ani) s-au despărțit în...
De admin

You must be logged in to post a comment Login