-
MEDIA: Interviurile Digi Sport: Ion Țiriac, miercuri, 20:15, DGS 1
-
La Liga: Barcelona – Celta Vigo, miercuri, 22:30, DGS 1
Echipa lui Cristi Chivu a fost condusă cu două goluri. Martin Baturina (minutul 32) și Lucas Da Cunha (minutul 48) au marcat pentru Como, dar Inter a reușit ”remontada” prin golurile semnate de Hakan Calhanoglu (minutele 69 și 86) și Petar Sucic (minutul 89).
Cristi Chivu, după ce s-a calificat cu Inter în finala Cupei Italiei: ”Visăm”
După ce s-a calificat în finala Cupei Italiei cu Inter, Cristi Chivu și-a lăudat jucătorii. Antrenorul român a precizat că doar gruparea sa ar fi putut să o învingă pe Como de două ori în decurs de zece zile, după 4-3 și în Serie A.
”Avem un grup de jucători care a muncit foarte mult de la începutul sezonului, iar apoi, când sunt chemaţi, o arată, unii mai mult, alții mai puțin, în funcție de zi. Rezervele ne-au dat o mână de ajutor enormă: Sucic, Diouf și însuși Pio Esposito au fost decisivi. Dorința incredibilă a acestui grup este de a fi decisiv pe tot parcursul.
Am ajuns în această situație prin muncă asiduă, o situație care ne permite să visăm și să ne atingem obiectivele în campionat și în Coppa Italia.
Știam ce face Como. Am marcat atât de multe goluri împotriva celei mai bune defensive pentru că acești băieți au ADN-ul lui Inter în ei. Să revină împotriva lui Como de două ori în zece zile este ceva ce numai o Inter nebună poate face.
Denzel are încă o problemă fizică, s-a pus la dispoziție în ultimul moment. Are o problemă la tendon, dar având în vedere circumstanţele, s-a pus la dispoziție. E plăcut să ai jucători care înțeleg momentul şi simt responsabilitatea pentru ceea ce înseamnă să joci pentru această echipă.
Vor să continue munca clubului. Diouf a intrat foarte bine astăzi, dând întotdeauna dovadă de caracter în situațiile unu la unu. Sunt mulțumit de băieții care îşi păstrează șansa de a juca în finală și de a-și atinge unul dintre obiective”, a spus Cristi Chivu, după meciul cu Como, potrivit celor de la fcinternews.it.
”Sentiment fantastic, meci fantastic. E fantastic. Ar fi minunat să câștigăm două trofee după sezonul pe care l-am avut. Și pentru fani ar fi frumos”, a spus și Marcus Thuram.
În finala Cupei Italiei, Inter va da peste câștigătoarea duelului Lazio – Atalanta. În turul jucat la Roma, cele două formații au terminat la egalitate, scor 2-2.
Ce a spus Cesc Fabregas, antrenorul de la Como, după înfrângerea cu Interul lui Cristi Chivu, în Cupa Italiei
”Meciul s-a schimbat după golul lui Calhanoglu, dar Diao putea face 3-1. Știu de unde am pornit, facem un sezon grozav. Am fost aproape de a ajunge în finală și am condus-o pe Inter de două ori. Sunt calm, știam că acești băieți vor răspunde cu o prestație grozavă și așa a fost.
Mai lipsește ceva, da, dar sunt mândru de cum au jucat și de drumul pe care se află. Am jucat împotriva unei echipe de veterani care joacă împreună de ani de zile, care sunt aproape de a câștiga Scudetto-ul și care au ajuns în finala Ligii Campionilor.
Nu suntem încă la nivelul lor, sunt foarte puternici, dar ne apropiem de fiecare dată. Desigur că sunt dezamăgit, dar acum doi ani la Mozzate nu erau practic terenuri pe care să ne antrenăm, acum mă enervez…
Am câștigat și am pierdut în cariera mea, face parte din călătorie. Știm cine suntem, suntem Como, ne apropiem, încă lipsește ceva, dar încetul cu încetul… Jucătorii lui Inter sunt toți internaționali, joacă la Campionatul Mondial, dar am făcut un meci grozav.
Nu pot fi supărat. Mai sunt cinci meciuri de campionat, nu putem sta prea mult pe acest meci și trebuie să mergem mai departe. Unele dintre schimbările lui Inter au făcut diferența, am avut câteva absențe, calitativ am făcut un meci grozav, dar ceva lipsea. Nu pot spune exact în ce privință acum, dar este evident că putem îmbunătăți în multe domenii”, a transmis Cesc Fabregas.
Cristi Chivu semnează prelungirea contractului cu Inter
Cristi Chivu a făcut un sezon excelent pe banca lui Inter, unde este și foarte aproape de a fi campion în Serie A, depășind echipe precum Napoli, AC Milan și Juventus.
Cristi Chivu va semna un nou contract după ce va deveni matematic campion, iar noua înțelegere îl va ține la Milano până în 2028. Va exista și opțiunea de prelungire pentru încă un an.
În plus, dacă acum are un salariu de 2,5 milioane de euro pe an, Cristi Chivu va primi o mărire considerabilă, până la 5 milioane de euro anual.
”Chivu mai are un an de contract, dar contractul este doar o formalitate. E clar, va fi răsplătit pentru munca pe care a făcut-o. Sunt foarte mulțumit de munca lui Chivu. A avut o perioadă de adaptare, a fost supus unei presiuni foarte mari, de a gestiona o astfel de echipă.
Acestea au fost principalele provocări. Antrenorul înțelege fotbalul foarte bine, e un lider dovedit. Îi prevăd o carieră de succes și suntem mândri să-l avem aici”, a declarat Giuseppe Marotta, președintele clubului.
Clasamentul din Serie A
VIDEO Rezumat Inter – Cagliari 3-0
Etichete: inter , cesc fabregas , cupa italiei , cristi chivu , cristi chivu inter , inter como
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPortughezii au ales pentru CM 2026 și surpriza e uriașă: Cristiano Ronaldo!
Media: Fotbal Club, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 22:50, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCum a ajuns Harry Kane unul dintre cei mai buni atacanți din lume. Ce face din 2017
Media: Fotbal Club, joi, 20:00, DGS 1 Media: Fotbal European, joi, 22:50, DGS 1...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăRapid l-a deturnat pe fotbalistul dat afară de FCSB din drumul spre altă echipă din SuperLiga
Daniel Graovac s-a numărat printre jucătorii care nu l-au convins pe Gigi Becali la...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăOFICIAL | Elias Charalambous a transferat un fotbalist român de la FCSB!
Alexandru Pantea a părăsit-o pe FCSB și va evolua din nou sub comanda fostului...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login