Lucy Thomson, numită Miss Scoția în 2022, a devenit subiectul presei de scandal, după ce a avut o ieșire halucinantă în timpul unui meci de rugby.

Miss Scoția ”era beată și a mușcat un agent”
”Era beată, a mușcat un agent de securitate de mâna apoi l-a numit ‘n****r’”, a spus unul dintre martori.
Se pare că Lucy, împreună cu sora ei, au creat o atmosferă tensionată în timpul meciului, iar paza a fost chemată pentru a interveni, moment în care Miss Scoția s-a opus și i-a mușcat pe agenții de pază, iar la adresa unuia dintre paznici, fiind de culoare, a făcut un comentariu rasist.

”Pe măsură ce ne apropiam de ieșire, am fost tot mai atacat. O țineam și încercam și eu, și colegul meu, să fim cât mai blânzi, însă ea m-a mușcat de braț. Mi-a lăsat semn pe braț de la dinți!
M-am uitat uimit la ea și ea a continuat să-mi spună că sunt de culoare. A început să mă înjure și să mă facă…”, a mărturisit agentul de securitate la proces.
După ce l-a mușcat și pe al doilea ofițer de securitate, a început să țipe ”Știi cine sunt?!” și ”Am mulți bani în contul meu!”.
Tot momentul a fost filmat de cei care se aflau la meci, și a fost încărcat pe rețelele de socializare.
Former Miss Scotland guilty of biting two bouncers & racially abusing one of them at boozy rugby event pic.twitter.com/jg3d8davQy
— The Sun (@TheSun) March 24, 2025
Lucy Thomson, deposedată de titlul de Miss Scoția

În instanță, Lucy a negat acuzațiile care i-au fost aduse, declarând că a fost lovită de la spate și târâtă fără avertisment, în timp ce țipa după ajutor.
- Lucy Thomson nu este la prima abatere. Frumoasa blondină mai are antecedente de violență
Cu toate acestea, instanța consideră că declarația acesteia este „complet neverosimilă”, iar Lucy a fost deposedată de titlul Miss Scoția, pe care îl obținuse în 2022.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Alte Sporturi
Lovitură după lovitură pentru Horațiu Moldovan
Alte Sporturi
Lovitură după lovitură pentru Horațiu Moldovan
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăAtletico Madrid – Deportivo, Live Video 22:00, Digi Sport 2 | Diego Simeone se poate apropia de Barcelona
Rayo Vallecano, formația pregătită de Benat San Jose (47 de ani), la care este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăGigi Becali a stat de vorbă cu Luca Niculescu și a dat verdictul: „Cum spuneam și de Nicușor Dan”
Gigi Becali (68 de ani) a avut cuvinte de laudă la adresa lui Luca...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăChinezii au aflat ce salariu îi oferă „U” Cluj lui Nicolae Stanciu și au reacționat imediat
În vârstă de 33 de ani, Nicolae Stanciu evoluează de la începutul anului 2026...
De admin -
Alte Sporturi
/ 4 ore în urmăJose Mourinho, savuros la conferința de presă dinainte de Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) s-a prezentat foarte încrezător la conferința de presă dinaintea...
De admin


You must be logged in to post a comment Login