
-
SuperLiga: Voluntari – FCU Craiova, marți, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: Botoșani – Dinamo, marți, 19:30, DGS 1
Antrenorul echipei din Arad l-a evidențiat pe Lukas Zima și a anunțat că-i va da o primă lui Claudiu Micovschi, pentru că a ajuns la 10 goluri.
VIDEO cu rezumatul meciului Petrolul – UTA 1-1:
Ce a spus Mircea Rednic, după Petrolul – UTA 1-1
”Cred că a fost cel mai bun joc al nostru în deplasare. Ocazii mai multe decât în toate meciurile pe care le-am avut în play-out.
La așa gol, n-ai voie… Acum le fluierăm pe toate? La câte dueluri au fost, trebuia să fluiere tot timpul. Mă bucur că am avut ocazii, îmi pare rău că am ratat. Trebuie să recunoaștem că Petrolul are un portar nu bun, foarte bun. Jumătate dintre puncte le au datorită portarului.
I-am promis lui Micovschi o primă dacă dă și golul 10. Pentru mine, are 10 goluri. Îi dau prima. Merită. Nu doar el, toată echipa”, a declarat Mircea Rednic.
Antrenorul a vorbit și despre interdicția la transferuri primită de UTA pentru datorii și a anunțat că lucrurile se vor rezolva.
”Nu-i adevărat. Ce transferuri să facem acum? O să vedeți că o să facem transferuri, se vor plăti. Eu știu că s-au plătit, astfel nu luam licența. Cea mai grea a fost pentru Keșeru, jumătate din bugetul nostru pentru o lună.
Vom putea să facem transferuri. Nu ne agităm acum. Sunt alții care încearcă să mai bage câte o strâmbă, să ne destabilizeze, dar nu au cum să o facă, suntem solizi, avem echipă, arătăm bine”, a spus Mircea Rednic.
Clasamentul din play-out, după Petrolul – UTA 1-1
![]()
Etichete: mircea rednic , petrolul-uta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăÎncă un fundaș lateral la FCSB! Mihai Stoica a dezvăluit numele noului transfer al roș-albaștrilor: ”O să fie backup. A vorbit Gigi”
Gigi Becali a anunțat că echipa a semnat cu un fundaș stânga român, eligibil...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăBucureștiul intră pe harta Women Riders World Relay
Lansat ca un proiect internațional de conectare a femeilor motocicliste, Women Riders World Relay...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăOFICIAL | A plecat de la Rapid, dar a prins un contract la o altă formație din SuperLiga
Tânărul jucător a semnat un contract definitiv cu formația arădeană și reprezintă una dintre...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăEmil Grădinescu a cerut excluderea pe viață a unei naționale de la Cupa Mondială: ”N-am văzut în viața mea o echipă mai odioasă”
Paraguay și-a încheiat aventura la Cupa Mondială din 2026 după înfrângerea cu 0-1 în...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login