-
SuperLiga: Sepsi – Oțelul, duminică, 17:00, DGS 1
-
SuperLiga: UTA – FCSB, duminică, 20:00, DGS 1
Aventura italianului la Hîncești s-a încheiat, însă, înainte de a începe. Pe 25 ianuarie, Costantino și-a luat la revedere de la jucători și a transmis un mesaj prin intermediul rețelelor sociale.
Giovanni Costantino a plecat de la Petrocub
”În această săptămână a apărut o problemă serioasă de sănătate în familia mea, un eveniment care m-a obligat să părăsesc Moldova, fără să știu cât va trebui să fiu plecat din țară. Din respect pentru club, președinte și jucători, am preferat să-mi dau demisia. Vreau să-i mulțumesc președintelui că a înțeles situația.
(…) Încă din prima zi, am înțeles că această echipă are potențialul nu numai de a câștiga din nou campionatul și Cupa, ci și de a ajunge în faza principală dintr-o cupă europeană. Mulțumesc pentru tot. Forza, Petrocub”, a scris Costantino pe Instagram.
Giovanni Costantino nu a apucat să conducă echipa în niciun meci oficial.
Înainte de a ajunge antrenor, Giovanni Costantino a fost conductor de tren în regiunea Emilia Romagna. ”Am jucat fotbal de mic, dar nu am avut talentul necesar pentru o carieră profesionistă. Așa că am mers pe zona de antrenorat, în paralel cu alte meserii”, spunea el, în 2017.
Și-a început cariera ca antrenor de copii și juniori la FC Futura, în 2013, apoi a fost analist video la Honved, Dunajska Streda și naționala Ungariei, după care a devenit antrenor secund la reprezentativa maghiară, iar în mai 2021 a avut prima experiență ca principal, la MTK Budapesta.
A mai trecut pe la Casarano și Ayia Napa, iar din octombrie 2023 până în februarie 2024 a pregătit-o pe FCU Craiova.
Etichete: giovanni costantino , petrocub
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăLaurenţiu Reghecampf l-a „contrazis” pe Pancu, înainte de FCSB – Rapid: „Da, sunt favoriţi. E adevărul”. Mesaj pentru rival
Laurenţiu Reghecampf, antrenorul celor de la FCSB, este de acord cu ce au discutat...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA semnat cu Rapid chiar înaintea derby-ului cu FCSB! Daniel Pancu își freacă palmele
Căpitanul Rapidului, olandezul Lars Kramer, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că derby-ul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDecizia luată de Monfils, la doar câteva zile după despărţirea de Svitolina! A spus „DA” imediat
Gael Monfils (40 de ani) i-a confirmat lui Stan Wawrinka (41 de ani) faptul...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăEl va arbitra FCSB – Rapid! Gigi Becali ”l-a distrus” în trecut
FCSB și Rapid se vor înfrunta pe Arena Națională, în derby-ul etapei a 13-a...
De admin

You must be logged in to post a comment Login