Universitatea Craiova a obţinut o victorie categorică cu FCSB, scor 5-0, în etapa a zecea din Liga 1. Campioana s-a dezlănţuit şi a dat de pământ cu rivalii roş-albaştri.
Mihai Rotaru nu a putut lipsi de la marele meci al echipei sale. Acţionarul majoritar al Universităţii Craiova a privit din lojă cum elevii săi au „zdrobit-o” pe FCSB şi au obţinut a treia victorie consecutivă în campionat.
Mihai Rotaru a coborât pe marginea terenului şi l-a îmbrăţişat pe Nicuşor Bancu, după Universitatea Craiova – FCSB 5-0
Mihai Rotaru a fost în culmea fericirii, după ce Universitatea Craiova a obţinut un succes categoric. Acesta a coborât pe marginea terenului, în zona băncilor, imediat după fluierul final al partidei.
Rotaru era zâmbitor şi l-a aşteptat pe căpitanul echipei sale, Nicuşor Bancu, pe care l-a îmbrăţişat şi a purtat un scurt dialog. Ulterior, cei doi au mers împreună la vestiare pentru a da startul petrecerii.
Nicuşor Bancu a avut o nouă evoluţie solidă în tricoul Universităţii Craiova, chiar înainte să meargă sub comanda lui Gică Hagi în lotul naţionalei. România se pregăteşte de patru meciuri în Liga Naţiunilor, între 25 septembrie şi 5 octombrie, iar toate vor fi în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY.
Bancu a oferit două assist-uri în meciul cu FCSB, la primul gol marcat de Assad Al-Hamlawi, în minutul 29, şi la cel marcat de Alexandru Cicâldău, în minutul 57.
Universitatea Craiova – FCSB 5-0
FCSB nu a existat pe „Ion Oblemenco”, jucătorii bucureştenilor fiind reduşi la tăcere de evoluţia campioanei. Târnovanu, care a fost cel mai bun jucător al oaspeţilor, a scos încă din minutul 3, la Al-Hamlawi. Drăguş, care a intrat ca titular la bucureşteni, a cerut, fără succes, un penalti în minutul 7, apoi Korenica a trimis peste poartă o lovitură liberă, în minutul 16. Oltenii au trimis mingea în plasă, în minutul 27, prin Etim, dar golul a fost anulat pentru o poziţie de ofsaid.
Craiovenii nu au renunţat şi Al-Hamlawi a deschis scorul în minutul 29. Târnovanu a respins şutul palestinianului, în minutul 32, apoi Drăguş a acuzat dureri, în două rânduri, sfârşind prin a fi înlocuit şi poziţia atacantului în lotul României lui Hagi este în pericol, existând riscul ca el să se fi accidentat grav. Târnovanu a mai intervenit odată, la Al-Hamlawi, în minutul 43, dar nu a mai putut face nimic în minutul 45+3, când atacantul campioanei a reuşit dubla şi Universitatea a intrat cu 2-0 la pauză.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăElias Charalambous a luat decizia în cazul lui Octavian Popescu
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDezastru pentru al doilea an consecutiv la FCSB: șansele să rateze din nou play-off-ul
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăFiorentina – Napoli, 0-1, ACUM, DGS 2, Drăgușin e titular / Frosinone – Como, 16:00, DGS 3. Programul complet
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe s-a întâmplat cu Denis Drăguș, a doua zi după ce a ieșit accidentat până în pauză la Craiova – FCSB
SuperLiga: Dinamo – Farul, duminică, 20:30, DGS 1 La Liga: Atletico Madrid – Real...
De admin

You must be logged in to post a comment Login