Gabi Iancu a fost prezentat oficial de Farul! Atacantul trecut și pe la FCSB revine astfel sub comanda lui Gică Hagi.
În sezonul care tocmai s-a încheiat, Iancu a evoluat la FC Hermannstadt. Acum, după ce contractul i-a expirat, a decis să revină la Farul.
Gabi Iancu a fost prezentat oficial de Farul!
În decursul zilei de 12 iunie, oficialii de la Farul Constanța au anunțat primul transfer al perioadei de mercato:
„Gabriel Iancu, primul transfer al Farului !
Atacantul în vârstă de 30 de ani a semnat un contract valabil pentru următorii 2 ani și mâine va efectua primul antrenament alături de alb-albaștrii”, au anunțat oficialii clubului din Constanța, prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.
Reclamă 4
Gabi Iancu este un produs al Academiei Hagi. A făcut pasul la FCSB în 2013, în schimbul sumei de 500.000 de euro. Alături de echipa lui Gigi Becali a câștigat 3 titluri, dar și o Cupă, o Cupă a Ligii și o Supercupă.
În cariera sa, a mai fost legitimat la: Karabukspor, Nieciecza, FC Voluntari, Dunărea Călărași, Akhmat Grozny, FCU Craiova și FC Hermannstadt.
În momentul de față, atacantul ajuns la 30 de ani este cotat la suma de 550.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Farul s-a despărţit oficial de doi jucători! Gică Hagi schimbă radical lotul pentru noul sezon
Farul s-a despărţit oficial de doi jucători! Kevin Boli şi Amine Benchaib au părăsit echipa patronată şi antrenată de Gică Hagi.
Kevin Boli a cucerit 6 titluri de campion al României, două dintre acestea fiind obţinute cu echipa lui Gică Hagi. Celelalte 4 au fost cucerite cu CFR Cluj.
“Kevin Boli nu mai este jucătorul Farului.
Contractul fundașului care a evoluat în 51 de partide pentru formația noastră în perioada ianuarie 2023-mai 2024 a expirat.
Mulțumim, Kevin, pentru toate momentele frumoase în alb-albastru și mult succes mai departe!”, a transmis Farul, pe Facebook, în privinţa lui Kevin Boli.
Tot astăzi, Farul a anunţat oficial despărţirea de jucătorul belgian Amine Benchaib. Din pricina accidentărilor, acesta nu a evoluat decât în 6 partide în sezonul precedent.
“Farul Constanța și belgianul Amine Benchaib au decis, de comun acord, încetarea relațiilor contractuale!
Mijlocașul în vârstă de 25 de ani a evoluat în ultimul sezon în numai 6 partide din cauza accidentărilor”, a fost mesajul clubului condus de Gică Hagi, pe Facebook.
Citește și:
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăGică Hagi, dezlănțuit! Ce l-a lăsat fără cuvinte în meciul cu Oțelul: ”Asta le-am spus prima dată când am deschis gura”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăNumit “cerșetor” în România, Doroftei s-a întors în țară și vrea să “rupă norii” cu noua afacere: “M-au înnebunit cu telefoanele”
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăLeicester – Chelsea, LIVE VIDEO, 14:30, Digi Sport 1 / Arsenal – Nottingham Forest, LIVE VIDEO, 17:00, Digi Sport 2
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin -
Alte Sporturi
/ 29 de minute în urmăAC Milan – Juventus LIVE VIDEO, 19:00, Digi Sport 2. Cele două echipe sunt ”vecine” de clasament
Premier League: Man. City – Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1 SuperLiga: CFR Cluj –...
De admin
You must be logged in to post a comment Login