
Meciul din Ghencea, dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, a început promițător. Echipa din liga secundă a avut o prestație bună, însă nu a reușit să marcheze. David Miculescu a înscris în minutul 21, cu o lovitură de cap, după șutul respins în față al lui Baba Alhassan. În repriza secundă, jucătorii lui Florin Maxim și-au ieșit din ritm, iar Marius Ștefănescu și Luis Phelipe și-au trecut numele pe tabela de marcaj.
Florin Maxim: ”Trebuie să învățăm din aceste meciuri, sunt meciuri grele”
La finalul partidei, antrenorul Corvinului a tras câteva concluzii despre meciul pierdut de echipa sa și a anunțat ce așteptări are în Europa. Antrenorul a mai transmis că echipa nu a primit încă drept de promovare, însă încă speră să îl poată obține.
”A fost un meci… îmi pare rău, pentru că am avut o primă repriză bună. Am luat goluri identice, s-a întâmplat de trei ori, trebuie să învățăm. În repriza a doua, au venit cele trei schimbări ale lor, ne-au dezechilibrat, am luat prostesc acel gol la 2-0 și cred că li s-a turnat plumb în picioare jucătorilor. Trebuie să învățăm din aceste meciuri, sunt meciuri grele, sper că ne-am tras învățămintele din acest joc.
Am jucat contra unor echipe bune (n.r. în cantonament), tot suntem la Liga 2, deși am ‘promovat’, ne știm nivelul, am vrut să luăm aceste meciuri tari tocmai pentru a ne pregăti pentru meciurile din Europa.
”Nu am obținut dreptul de promovare”
Întâlnim o echipă bună, care a câștigat cupa cu Ferencvaros, a terminat pe doi, dă jucători în Vest, dar au și puncte slabe. Am început foarte bine toate meciurile. Putere au (n.r. jucătorii Corvinului), pleacă bine pe tranziția pozitivă, când merg spre gol, au putere, dar când ne apărăm, devenim mai lenți.
(n.r. L-ați pierdut pe Ubbink?) Sperăm că nu, mi-era frică să nu se întâmple ceva, am făcut transferuri, avem nevoie să avem lotul valid. (n.r. Ați obținut dreptul de promovare?) Nu, pentru că vom juca în Europa sub aceeași societate. Să vedem, să vedem dacă primim din partea FRF”, a spus Florin Maxim, la finalul meciului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, Facebook sau YouTube. Zi de zi ai conținut de ultimă oră din lumea sportului.
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ o oră în urmăRomânia, locul 3 la Campionatul European de Culturism şi Fitness! Tricolorii au obţinut 39 de medalii
Lotul național al Federației de Culturism și Fitness a României a obținut o performanță...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVinicius, atac furibund la un adversar: “Ești prost. Te duci în liga a doua, fratele meu”. Ce replică a primit
Real Madrid a învins-o duminică pe Espanyol, iar la două zile după meci au...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ o oră în urmăVictor Wembanyama, un nou record în play-off-ul NBA! San Antonio Spurs, înfrângere în primul meci cu Timberwolves
San Antonio Spurs a pierdut pe teren propriu meciul de debut din semifinalele de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăȘoc la CFR Cluj! Plecare din conducerea clubului: “Demisia am depus-o de ieri. Nu vreau să mă asociez cu ei”
Bogdan Mara, directorul sportiv de la CFR Cluj, a anunțat marți că și-a dat...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login