
Cutremur la Dinamo! Principalul acționar se retrage de la echipă
Este cutremur la Dinamo, după ce principalul acționar se retrage de la echipă. Eugen Voicu a transmis că își va ceda o parte din acțiuni, către o companie care e dispusă să investească la clubul din Ștefan cel Mare.
Conform prosport.ro, Renovatio este grupul care ar putea prelua partea de acțiuni cedată de Eugen Voicu. Renovatio, prin RNV Sport, s-a implicat deja la Dinamo și a preluat 21% din acțiunile clubului, în toamna anului trecut. Andrei Nicolescu, administratorul special al „câinilor”, deține un procent de 27% din acțiuni.
„Cât am putut să contribui, am făcut-o. Am ajuns într-o situație în care consider că este mai bine să fac acest pas. Mi-am făcut datoria când a fost mai mare nevoie, iar acum consider că există acționari puternici, destul de retrași, serioși, care nu caută publicitate și pot duce mai departe această structură pe care am realizat-o din februarie 2023. Pentru că există această structură!
Lucrurile sunt așezate pe un făgaș. Direcția pe care am setat-o e bună, Dinamo e pe un drum corect, tot ce mai trebuie este… timp, care este comprimat. Timp și puțină răbdare. Dacă vrei să construiești un club trebuie să ai un schelet, care atunci când am preluat, nu era. Când am venit totul atârna de o fărâmă de ață. O să-mi păstrez un anumit procent, da. Va exista, cel mai probabil, cât de curând, o schimbare în Registrul Comerțului”, a declarat Eugen Voicu, conform sursei citate mai sus.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăADIO, CFR! Marius Șumudică s-a convins și i-a anunțat că-și caută echipă
Marius Șumudică (55 de ani) a luat decizia de a se despărți de CFR...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCe a scris presa din Anglia, după ce Harry Kane a câștigat Balonul de Aur 2026
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, devenind primul fotbalist...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăCine a atras toate privirile la Gala Balonul de Aur 2026. A fost și la finala Cupei Mondiale
Caroline Daur (31 de ani), unul dintre cele mai cunoscute nume din lumea modei...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăN-a uitat! Harry Kane a pronunțat un nume după ce a câștigat Balonul de Aur 2026, iar toată sala a aplaudat
Harry Kane (33 de ani) a câștigat Balonul de Aur 2026, premiu acordat în...
De admin

You must be logged in to post a comment Login