Costel Gâlcă a fost prezentat oficial de Rapid, în decursul zilei de marți. Gigi Becali a oferit o reacție după ce antrenorul a semnat cu formația din Giulești.
Costel Gâlcă a antrenat-o pe FCSB în sezonul 2014-2025, la capătul căruia a câștigat, alături de echipa lui Gigi Becali, titlul, Cupa și Cupa Ligii. Chiar dacă a reușit o triplă istorică, patronul roș-albaștrilor are o părere surprinzătoare: tehnicianul este „cât de cât” priceput.
Gigi Becali a venit cu prima reacție după ce Costel Gâlcă a semnat cu Rapid
Gigi Becali și-a argumentat opinia și a amintit că Gâlcă nu a impresionat pe banca altor formații, după plecarea de la FCSB.
„Ce să mi se pară? Gâlcă e un antrenor priceput. Orice antrenor care câștigă un campionat, e priceput cât de cât. El a câștigat campionatul cu noi, eu consider că e priceput cât de cât. Dacă era foarte, foarte mare, ar fi trebuit să reușească și în alte părți, dar este cât de cât priceput.
Mie îmi place să spun adevărul. Câteodată, sunt în unele situații în care nu pot să spun adevărul și să fiu diplomat, cum e toată lumea asta. Ce să zic acum? Dacă m-aș apuca să vorbesc de Gâlcă… Trebuie să fiu și eu diplomat.
Mă puneți într-o situație… Eu nu pot să spun părerea mea. Nu pot să spun părerea mea despre antrenorul altei echipe. Am fost, totuși, elegant și am spus că e un antrenor priceput pentru că a câștigat un titlu, atât pot să spun”, a spus Gigi Becali, la digisport.ro.
Ultima formație antrenată de Costel Gâlcă a fost Universitatea Craiova. Tehnicianul a condus echipa din Bănie în perioada aprilie 2024 – ianuarie 2025, în care a adunat 35 de partide și o medie de 1,74 puncte per meci.
În cariera sa, Gâlcă le-a mai pregătit pe: Almeria B, România U17, FCSB, Espanyol, Al-Taawoun, Al-Fayha, Velje, Al-Hazem și Radomiak.

Alte Sporturi
A fost Dinamo ajutată cu Botoșani? „Nu a fost fault!”
Alte Sporturi
Anunţ despre demiterea lui Elias Charalambous
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăA fost Dinamo ajutată cu Botoșani? „Nu a fost fault!”
Dinamo a câștigat primul meci al etapei a 12-a din Liga 1, 2-0 pe...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăElena Zaharia și Bernadette Szocs luptă în sferturi la Campionatul European! Programul zilei
Campionatul European Individual de tenis de masă de la Ljubljana continuă LIVE în AntenaPLAY....
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAnunţ despre demiterea lui Elias Charalambous
Elias Charalambous este ca şi demis de la Levadiakos. Tehnicianul joacă astăzi probabil ultimul...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăSe naște un nou colos în Liga 1? „Vreau să duc echipa în Champions League!”
În ciuda situației dificile de la CFR Cluj, club aflat în proces de insolvență,...
De Simina PREDA

You must be logged in to post a comment Login