
În Italia, noua echipă a lui Ionuț Radu este pe penultimul loc al clasamentului, cu un total de 16 puncte. Pe ultimul loc în Serie A este Monza, cu 13 puncte.
1.500.000 de euro
este cota de piață a lui Ionuț Radu, conform Transfermarkt.
Ionuț Radu este noul portar al Venezia FC
Portarul Ionuț Radu și-a petrecut majoritatea carierei în Italia, acolo unde a apărat pentru Inter, Genoa, Parma sau Cremonese. Legitimat la Inter din 2019, internaționalul român a fost împrumutat în mai multe campionate, printre care cel francez, la Auxerre, sau cel englez, la Bournemouth. Acum, românul a ajuns la Venezia, acolo unde a fost transferat definitiv.
”Venezia anunță faptul că l-a transferat definitiv pe Ionuț Radu de la Inter. Radu a semnat un contract valabil până la data de 30 iunie 2025”, au scris italienii pe paginile de socializare.
Ionuț Radu, după transferul la Venezia FC
Fără niciun meci jucat în acest sezon, portarul român a recunoscut că este mulțumit de alegerea făcută, aceea de a semna cu Venezia. De asemenea, Radu le-a transmis și un mesaj suporterilor grupării italiene.
„Am ales să vin la Venezia deoarece am simţit că e locul potrivit pentru a-mi demonstra valoare şi sunt pregătit pentru această experienţă. Le spun suporterilor noştri să rămână aproape de echipă, să luptăm împreună pentru menţinerea în Serie A”, a spus românul.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăMedalii fără răsplată! Simona Radiș: ”’Nu avem bani’. Sunt pentru altele, dar nu pentru noi”
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 3 ore în urmăVlad Chiricheş, dezvăluiri şocante! Momentul care l-a uluit complet: „Nu aveam porţi! Recuperare? Nimic”
Vlad Chiricheş (36 de ani) a făcut dezvăluiri şocante despre Campionatul European 2016, găzduit...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăFlorin Prunea, ”dat pe spate” după Universitatea Craiova – Getafe: ”Omul meciului” + Jucătorul care l-a dezamăgit
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 5 ore în urmăSpaniolii s-au convins de Ionuț Radu, după eșecul cu Juventus! Celta Vigo are ZERO puncte în Europa League
SuperLiga: Oțelul – Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1 SuperLiga: Dinamo – FC Botoșani, vineri,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login