
La Ovidiu, formația antrenată de Gheorghe Hagi s-a impus în fața ”lupilor galbeni”. Scorul a fost deschis de ”marinari”, după ce Iancu a transformat o lovitură de pedeapsă în minutul 35. Victoria a fost decisă de Cojocaru, care a marcat în minutul 88 după o pasă de gol primită de la Ganea.
Pentru ploieșteni, golul a fost înscris de Jyry, în minutul 45, ajutat de un assist al lui Hanca.
Adrian Mutu, supărat după înfrângerea cu Farul Constanța
La finalul partidei, Adrian Mutu a analizat evoluția pe care au avut-o jucătorii săi.
”A fost un meci de luptă, în care probabil egalul era mai echitabil. Nu știu cât ne ajută pe noi un punct. Băieții au avut dorință, noi ne doream să câștigăm, era un moment important pentru noi și voiam să câștigăm.
Dacă vrei să obții ceva important, cum vrem noi. Cu trei puncte azi cream totuși o diferență, pentru că întâlnim FCSB. Trebuie să fim mai atenți, le-am dat practic mingea în minutul 87.
”E din ce în ce mai greu”
(n.r. Se simte lipsa lui Paul Papp?) Am mai jucat fără el și acum câteva etape, important e ca echipa să învețe să se descurce fără el. La experiența lui, ar trebui să învețe să gestioneze mai bine momentele astea.
(n.r. Despre o posibilă calificare în play-off) Noi acum suntem outsideri, cream totuși o diferență. E din ce în ce mai greu”, a spus antrenorul ploieștenilor, la flash-interviu.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăLens – Sporting Lisabona 0-2. Luis Suarez și Doumbia au adus victoria și portughezii au maximum de puncte
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăGică Popescu a reacționat, după ce a fost înjurat de suporterii Farului
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 7 minute în urmăGestul lui Carvajal pentru a semna cu Getafe. Ce salariu va primi, comparativ cu cel de la Real
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin -
Alte Sporturi
/ 8 minute în urmăMarius Baciu a lăsat-o pe FCSB pe locul 11 și acum așteaptă o medalie de campion: ”Trebuie să-mi dea şi mie”
UCL: Manchester City – PSG, miercuri, 22:00, DGS 1 UCL: LASK Linz – Liverpool,...
De admin


You must be logged in to post a comment Login