
„A mers pe acelaşi grup de la Campionatul European. L-a readus pe Mitriţă, care era în conflict cu fostul selecţioner.
Pe Ianis Hagi l-a readus la echipa naţională pentru a-i da încredere, având situaţia pe care o are la club, pentru că sunt convins că îl consideră un jucător important al acestui grup. Când un jucător este în dificultate, din diverse motive, şi tu vrei să îi demonstrezi că e important, îl aduci, îl bagi, chiar dacă a jucat puţin.
Au jucat puţin toţi cei care au intrat din minutul 77.
Este un lucru la care nea Mircea se pricepe foarte bine, să dea încredere jucătorilor.
(n.r: Încrederea lui Mircea Lucescu îl poate ajuta şi la echipa de club?) Nu ştim care este situaţia adevărată a lui Ianis la echipa de club. Este o situaţie sensibilă pentru Ianis. Eu sunt convins că în scurt timp îl vom vedea jucând la echipa mare a lui Rangers, pentru că e un jucător care are un salariu important, care atunci când a fost îndepărtat de la prima echipă nu au fost considerente tehnice, ci considerente financiare.
Faptul că Mircea Lucescu l-a readus la echipa naţională sau a continuat să îl aducă la echipa naţională dovedeşte faptul că are încredere în el”, a spus Gică Popescu în studioul de la Antena 1.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăAtletico Madrid – Deportivo, Live Video 22:00, Digi Sport 2 | Diego Simeone se poate apropia de Barcelona
Rayo Vallecano, formația pregătită de Benat San Jose (47 de ani), la care este...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGigi Becali a stat de vorbă cu Luca Niculescu și a dat verdictul: „Cum spuneam și de Nicușor Dan”
Gigi Becali (68 de ani) a avut cuvinte de laudă la adresa lui Luca...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăChinezii au aflat ce salariu îi oferă „U” Cluj lui Nicolae Stanciu și au reacționat imediat
În vârstă de 33 de ani, Nicolae Stanciu evoluează de la începutul anului 2026...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăJose Mourinho, savuros la conferința de presă dinainte de Barcelona – Real Madrid
Jose Mourinho (63 de ani) s-a prezentat foarte încrezător la conferința de presă dinaintea...
De admin

You must be logged in to post a comment Login