Connect with us

Alte Sporturi

Dinamo și-a stabilit primele amicale din stagiul de pregătire. Cu cine vor da piept ”Câinii”

  • Fotbal: Moldova – Ucraina, marți, 19:00, DGS 1

  • Fotbal: Portugalia – Irlanda, marți, 21:45, DGS 1

”Câinii” vor efectua două cantonamente, în perioada următoare: unul la Brașov, iar altul în Slovenia.

Dinamo va juca împotriva echipelor Olimpic Zărnești și Unirea Slobozia, în primele amicale ale verii

Zeljko Kopic (46 de ani) a programat la Săftica, în fiecare zi, câte două sau trei antrenamente, până la primul cantonament din această vară, pe care dinamoviștii îl vor susține la Brașov (Hotel Aro Palace), în perioada 15-22 iunie.

La Brașov, Dinamo va susține și două partide amicale:

  • 15 iunie, ora 17:00 – vs. Olimpic Zărnești (Liga 3)
  • 22 iunie, ora 11:00 – vs. Unirea Slobozia (Superliga)

Al doilea cantonament al verii se va desfășura în Slovenia. Programul meciurilor amicale urmează să fie anunțat ulterior, au precizat oficialii clubului, pe rețelele sociale.

Câți dinamoviști au participat la vizita medicală

Startul pregătirilor pentru noul sezon pentru Dinamo a fost dat luni dimineaţă, la testele medicale programate la Clinica “Chiajna Medical”.

  • Denis Oncescu (întors de la Concordia Chiajna)
  • Cristian Costin
  • Cristian Licsandru (întors de la CS Tunari)
  • Denis Giafer (întors de la CS Tunari)
  • Costin Amzăr
  • David Irimia
  • Dennis Politic
  • Eddy Gnahore
  • Ahmed Bani
  • Antonio Bordușanu
  • Valentin Borcea (întors de la CS Tunari)
  • Alexandru Irimia
  • Darius Gavrilă (promovat de la juniorii U18)
  • Andrei Florescu (întors de la Progresul Spartac)
  • Petru Neagu

Opt jucători nu au putut fi prezenți la vizita medicală, deoarece au fost convocați la loturile naționale sau au primit câteva zile în plus de vacanță din partea staff-ului.

Aceștia sunt: Adnan Golubovic, Dorian Răilean, Răzvan Patriche, Josue Homawoo, Gabriel Moura, Hakim Abdallah, Georgi Milanov și Astrit Selmani.

Etichete: cantonament dinamo , amicale dinamo , reunire dinamo , stagiu de pregatire dinamo


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi

DIN CE JUDEȚ ESTI? FII CORESPONDENT DINSPORT.RO


Ești pasionat de sport și ai talent la scris? Alătură-te echipei noastre!


Creeză acum un cont de CORESPONDENT, accesand meniul si selectând CONTUL MEU. Imediat dupa inregistrare, poti publica știri simplu si rapid.


CLICK AICI PENTRU A TE ÎNREGISTRA

This will close in 12 seconds

Inchide