
Dinamo București a reușit să facă un transfer foarte important. Zeljko Kopic îl va avea la dispoziție pe unul dintre cei mai talentați jucători români ai generației 2005.
Formația lui Andrei Nicolescu s-a înțeles cu Adrian Mazilu, iar fotbalistul este gata să devină dinamovist.
Andrei Nicolescu a anunțat transferul lui Adrian Mazilu
În ultimele zile s-a vorbit destul de mult despre venirea lui Adrian Mazilu la Dinamo, iar acum, Andrei Nicolescu a confirmat mutarea făcută de clubul din Ștefan cel Mare.
Dinamo mai are de pus la punct anumite detalii contractuale cu Brighton, iar președintele clubului a vorbit și despre acestea.
”Ne-am înțeles cu Mazilu, totul este ok din punctul de vedere al jucătorului. Își dorește foarte tare să vină la Dinamo. Unul dintre motive este că vrea neapărat să lucreze cu antrenorul nostru Kopic, pe care îl apreciază foarte mult. Toate detaliile, salariul, tot pachetul, ne-am înțeles cu Mazilu.
Avem o înțelegere foarte clară cu Mazilu, băiatul își dorește să vină și să joace la noi. Mai avem negocieri cu Brighton pentru niște clauze, încă nu le-am închis, știți că nu vă pot spune detalii financiare. Dar este o sumă importantă, cu tot cu bonusuri va ajunge la ce doresc cei de la Brighton. E și normal, și ei au cheltuit mulți bani cu Mazilu. E normal să recupereze o sumă.
”E un jucător cu niște proprietăți pe care noi ni le dorim la Dinamo”
Discutăm despre un transfer definitiv al lui Mazilu. Sperăm mâine să-l închidem și Mazilu să vină cât mai repede să înceapă pregătirea cu noi, cu Dinamo. Însă, știți cum e, nu pot să spun 100% că este jucătorul nostru până nu avem totul închis cu Brighton.
Sunt niște clauze de bonusuri, unde nu ne-am pus de acord. Sperăm să batem palma cu cei de la Brighton, care una peste alta sunt deschiși să ni-l cedeze pe Mazilu. Dacă vom reuși, credem că va fi un transfer foarte interesant. E un jucător cu niște proprietăți pe care noi ni le dorim la Dinamo, se mulează pe jocul lui Dinamo.
Este un jucător care ne poate ajuta foarte mult, așa cum a făcut-o cu Farul când Gică Hagi a ieșit campion. Așteptăm să închidem negocierile cu Brighton”, a spus Andrei Nicolescu la Fanatik.
Urmărește iAMsport.ro și pe Google News, pentru cele mai relevante știri din lumea sportului.
Intră acum pe canalul iAM Sport de WhatsApp și afli instant toate știrile care contează!
De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăLeBron James a luat decizia finală! Pentru cine va juca în al 24-lea sezon al carierei
„Regele”, în vârstă de 41 de ani, de patru ori campion în NBA, anunţase...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăAston Martin, schimbare radicală începând cu Budapesta
Echipa din Silverstone aduce pe Hungaroring cel mai amplu pachet de dezvoltare introdus de...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăBogdan Andone, nemulțumit după Argeș – Petrolul 1-0: ”Avem nevoie de jucători. Ne refuză toată lumea”
Piteștenii au deschis scorul în minutul 17 prin Robert Moldoveanu, însă au fost nevoiți...
De Simina PREDA -
Alte Sporturi
/ 46 de minute în urmăRed Bull Romaniacs 2026: Sibiul devine din nou capitala mondială hard enduro
Red Bull Romaniacs este mai mult decât o competiție în calendarul internațional. Mărturie stă...
De Simina PREDA


You must be logged in to post a comment Login