Connect with us

Alte Sporturi

David Popovici, direct în istorie după prima apariţie de la Campionatele Europene de la Paris

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

David Popovici e cu gândul la recordul mondial de la 100 m liber (46.40) şi asta s-a văzut şi în prima lui apariţie la Campionatele Europene de la Paris, unde românul a obţinut cel mai bun timp din serii, avansând astfel în semifinale.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Şi asta nu e tot! Timpul obţinut de sportivul legitimat la Dinamo la Paris, 47.13, este cel mai bun din faza seriilor din istoria Campionatelor Europene. Ceea ce spune totul despre forma „Rechinului”.

Performanţă istorică pentru David Popovici la Campionatele Europene

Interesant e că tot David Popovici deţinea cea mai bună performanţă din serii, una venită la Roma, în 2022. Atunci, el urca în semifinale, cu 47.20 secunde şi, ulterior, bătea recordul mondial de la acea vreme în finală (47.86).

„(n.r. – dobori recordul mondial?) Niciodată nu știi unde se va ajunge, dar eu cred că mă pot apropia de recordul mondial. Cel puțin”, a spus Popovici, după cursa de la Paris, citat de fanatik.ro.

David Popovici, în semifinale la proba de 100 m liber

Multiplul campion la înot David Popovici s-a calificat fără probleme, marţi, în semifinalele probei de 100 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie, la Paris, el reuşind cel mai bun timp în serii.

Click to comment

You must be logged in to post a comment Login

Leave a Reply

Publicitate
Publicitate

De Neratat

Mai multe din Alte Sporturi