
Mircea Rednic a comentat controversele iscate de arbitrul George Găman, în timpul meciului Dinamo – UTA, scor 1-0, din etapa a 15-a a Ligii 1. „Puriul” a tras concluziile după ce a fost învins de fosta sa echipă, pe Stadionul Arcul de Triumf.
George Găman i-a acordat două cartonaşe galbene lui Eric Omondi, în decurs de trei minute, dar nu l-a eliminat. Rednic este convins că primul avertisment l-a vizat pe fundaşul stânga Mabea
Mircea Rednic, anunţ ferm despre controversele iscate de arbitrul George Găman în Dinamo – UTA 1-0
Antrenorul arădenilor a precizat şi de ce crede că Dinamo nu se va califica în play-off, chiar dacă a urcat pe locul secund în clasament.
„Dezamăgire, cred că meritam mai mult la meciul ăsta. Am avut momente bune în joc, în care am construit. Golubovic astăzi a fost într-o formă bună. A scos de pe linia porţii. Ei au avut un gol dintr-o minge lungă, deviată, a venit Politic şi a dat la poartă.
A fost o luptă, trebuiau să fie mai calmi, mai inteligenţi. Toată echipa e vinovată, a fost o greşeală colectivă. Trebuiau să blocheze, să nu dea minge lungă. A fost singura situaţie pe care a avut-o Dinamo. Ei s-au apărat, au gestionat mai bine decât noi.

De Neratat
-
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăGabi Balint nu l-a menajat, după Rapid – Corvinul: ”Ce vrei să mai stabilim? Ceva e cu el”
Rapid a remizat, scor 0-0, cu Corvinul Hunedoara, la Petroșani, în etapa a doua...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDortmund – Werder Bremen 3-2. Calificare decisă în prelungiri, după un meci superb. Cupa Germaniei, faza 16-imilior
Marți, 27 septembrie 2026, a început faza 16-imilor din DFB Pokal, adică Cupa Germaniei....
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăPe ce au dat vina jucătorii Rapidului, după 0-0 cu Corvinul în Cupa României
Claudiu Petrila (25 de ani) și Cristi Manea (29 de ani) au reacționat la...
De admin -
Alte Sporturi
/ 2 ore în urmăDaniel Pancu, după Corvinul – Rapid: ”Foarte greu, aproape imposibil”
Rapid a remizat, scor 0-0, cu Corvinul Hunedoara, la Petroșani, în etapa a doua...
De admin

You must be logged in to post a comment Login